VIDEO Imagini terifiante din interiorul apartamentului în care Pistorius şi-a ucis prietena fotomodel. În loc să rezolve cazul, poliţiştii au furat un ceas

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Postul de televiziune britanic Sky News a prezentat imagini, în premieră, din locuinţa atletului paralimpic sud-african, care e acuzat că a ucis-o pe Reeva Steenkamp, chiar de „Ziua Îndrăgostiţilor“. Vă avertizăm că imaginile sunt tulburătoare.

La 4 iunie se va relua cel mai mediatizat caz aflat pe rol în Africa de Sud, cel în care Oscar Pistorius e acuzat de „omor premeditat“. Victima? Prietena sa, Reeva Steenkamp. 

Cu patru zile înainte de reluarea procesului, Sky News a reuşit să pătrundă în locuinţa lui Pistorius, pentru a prezenta imagini, în premieră, din apartamentul sportivului din Pretoria. Mai precis, imagini din baia în care Reeva Steenkamp a fost împuşcată, în mod repetat, şi ucisă.

Ce s-a întâmplat?

Pistorius susţine că era în dormitor, atunci când a auzit zgomote suspecte în baie. El insistă că a intrat în panică atât de tare încât nici nu şi-a pus protezele – are ambele picioare amputate – s-a tărât până la baie şi a tras mai multe focuri, în condiţiile în care uşa era închisă. Pistorius spune că, atunci când a realizat că a făcut o confuzie, şi că şi-a împuşcat prietena, a spart uşa cu o bâtă de baseball şi a făcut tot ce i-a stat în puţină pentru a o salva pe Reeva Steenkamp.

De partea cealaltă, procurorii cataloghează povestea lui Pistorius drept o „minciună“ şi merg pe varianta potrivit căreia atletul s-a certat cu Reeva Steenkamp – vecinii spun că cei doi avuseseră un conflict verbal cu o seară înainte – apoi şi-a pus protezele, a alergat după prietena lui, care s-a refugiat în baie. Potrivit procurorilor, când a văzut că nu poate ajunge la Reeva, Oscar ar fi tras prin uşă.

Ce se vede pe imaginile Sky News?

Baia plină de sânge, mobilierul pătat cu sângele lui Reeva, dar şi urme care indică faptul că cineva a mers, nu s-a tărât, aşa cum susţine Pistorius.

Din păcate, poliţia sud-africană mai mult a stricat investigaţiile în acest caz. Cel care s-a ocupat, iniţial, de anchetă a recunoscut că a intrat în apartament, fără a fi atent că poate strica dovezile.

Mai mult, două surse au dezvăluit pentru Sky News că poliţiştii ar fi furat un ceas scump al lui Oscar Pistorius!

Pe imaginile difuzate de Sky News se vede şi cadoul pe care Reeva Steenkamp îl luase pentru iubitul ei de „Ziua Îndrăgostiţilor“. 

După primele audieri, Oscar Pistorius a fost eliberat pe cauţiune – a plătit 112,771 de dolari americani - şi şi-a reluat antrenamentele. Când a apărut, prima dată, în sala de judecată, sportivul de 26 de ani a izbucnit în plâns.

VEZI IMAGINILE FILMATE DE SKY NEWS

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite