VIDEO Ibracadabra! Zlatan şi hat-trick-ul fermecat. Suedezul a fost eroul lui PSG în turul trei al Cupei Franţei
0Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovici a avut o nouă evoluţie magică în partida pe care PSG a câştigat-o cu 5-2 în faţa lui Brest, în Cupa Franţei, reuşind să marcheze de trei ori pentru formaţia pariziană.
Zlatan Ibrahimovici a oferit o nouă demonstraţie de măiestrie în partida pe care PSG a jucat în deplasare, la Brest, în turul trei al Cupei Franţei. Suedezul a reuşit o "triplă" (minutele 10, 40 şi 42), ridicându-i în picioare pe puţinii fani ai lui Brest, care l-au aplaudat la scenă deschisă.
Prima reuşită a suedezului a fost o adevărată bijuterie, reuşită la capătul unei acţiuni colective de toată frumuseţea şi finalizază magistral de Zlatan, care a şutat violent cu exteriorul de la mare distanţă, mingea fiind catapultată în vinclul porţii adverse.
Hat-trick-ul reuşit în Cupa Franţei a fost al treilea pentru Ibrahimovici din acest sezon şi al patrulea din întreaga sa carieră, semn că marcarea a câte trei goluri în fiecare meci a devenit specialitatea casei pentru suedez.
La finalul meciului câştigat de PSG cu 5-2, în care Zlatan a fost erou, pe cât de fair-play au fost fanii gazdelor, pe atât de lipsit de sportivitate a fost atacantul, care nu a fost impresionat la finalul meciului de aprecierea spectatorilor: "Ovaţiile publicului? Nu a fost greu, când pe stadion au fost 500 de fani. Dar le mulţumesc, a fost ceva frumos", a spus Ibrahimovici.
Golul fenomenal al lui Zlatan:
Rezumatul meciului Brest-PSG: