VIDEO Egal chinuit al Stelei cu Sturm Graz. Szukala a ajuns la spital din cauza unei lovituri primite în figură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Steaua a smuls pe final de meci un egal, scor 3-3, în partida de verificare cu austriecii de la Sturm Graz. Pîrvulescu şi Tănase i-au scăpat pe stelişti de o înfrângere ruşinoasă în faţa unui adversar clasat pe locul patru în Austria.

Steaua nu s-a regăsit nici în al doilea meci turneului de pregătire din Turcia. Elevii lui Laurenţiu Reghecampf au făcut un joc modest în faţa lui Sturm Graz şi au reuşit să nu piardă graţie unor execuţii individuale ale unor jucători roş-albaştri.

Mai întâi, austriecii au deschis scorul în minutul 20 prin Szabicz, dar opt minute mai târziu Steaua a egalat prin Rusescu, care a transformat o lovitură de pedeapsă dictată de arbitru la un fault dur asupra lui Szukala. De altfel  fundaşul stelist nu a mai putut continua şi a ajuns la spital cu faţa plină de sânge.

În repriza secundă, trupa lui Reghecampf a fost în derivă, iar Sturm Graz a profitat din plin. Szabics a reuşit "dubla" şi i-a dus pe austrieci în avantaj în minutul 54, iar Richard Sukuta-Pasu a mărit diferenţa în minutul 69.

Pe final de meci, Pîrvulescu şi Tănase au ieşit la rampă. Primul a redus din handicap în minutul 85, iar Tănase, graţie unei faze individuale, a punctat pentru 3-3, stabilind rezultatul final.

Deşi nu a pierdut, Steaua a avut o prestaţie dezamăgitoare în meciul cu Sturm Graz, iar Reghecampf are misiunea de a revigora jocul echipei sale până la "dubla" cu Ajax din Europa League. Înainte de amicalul cu austriecii, Steaua a pierdut cu echipa azeră Qabala, scor 0-1, în primul meci de pregătire al turneului din Turcia.

Steaua - Sturm Graz 3-3 (Rusescu 26 p, Pîrvulescu 85, C. Tănase 86 / Szabics 20, 54, Richard Sukuta-Pasu 69)

Steaua: Tătăruşanu - Râpă, Szukala, Chiricheş, Latovlevici - Bourceanu, Pintilii - Chipciu, Rusescu, Tănase - Nikolic.

VIDEO cu golul reuşit de Cristi Tănase:

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite