VIDEO Cele mai frumoase şi cele mai stupide goluri ale serii: Zlatan, fabulos. Portarul slovacilor a ajuns de râsul lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ibrahimovici
Ibrahimovici

Multe meciuri şi multe goluri, vineri, în Europa, în penultima etapă a preliminariilor pentru Mondialul din 2014. Totuşi, dintre cele 75 de reuşite înscrise în cele 24 de confruntări, trei au venit după nişte gafe de necrezut. A fost însă şi o „bijuterie“ marca Ibrahimovici şi o lovitură liberă executată genial de elveţieni. Adevarul.ro prezintă toate cele cinci faze.

În grupa G, Grecia avea nevoie să câştige meciul cu Slovacia pentru a spera, până în ultima zi, la calificarea directă. Meci greu pentru gazde, la Atena, joc strâns, fără multe ocazii clare, mai ales că grecii nu prea excelează în fotbalul ofensiv fiind adepţi ai contraatacului. Dacă n-au putut înscrie Samaras şi compania, atunci o mână de ajutor le-a dat portarul slovacilor, Mucha, cu un nume predestinat unei asemenea gafe.

Goalkeeper-ul de 30 de ani ai celor de la Krilia Sovetov (Rusia) a primit o pasă simplă înapoi de la căpitanul Skrtel, iar ce a urmat a fost de cascadorii râsului:

Acest autogol stupid, venit în minutul 44, a decis meciul, care s-a încheiat cu 1-0 pentru Grecia. Măcar Mucha se poate consola cu faptul că autogolul a fost trecut de FIFA în contul lui Skrtel!

Rui Patricio a trimis Portugalia la baraj

La fel ca Grecia, Portugalia ar fi trebuit să învingă, acasă, Israel ca să aibă speranţe, ce-i drept mici, că poate detrona Rusia, în ultima zi, de pe primul loc pentru a obţine calificarea directă. Cristiano Ronaldo şi compania au început foarte bine meciul şi au condus cu 1-0 din minutul 27. Din păcate pentru ei, toate eforturile lor au fost irosite cu cinci minute înainte de sfârşitul jocului.

La fel ca în Grecia - Slovacia, portarul a comis-o rău de tot. Rui Patricio, goalkeeper-ul celor de la Sporting Lisabona, a primit o pasă înapoi, s-a încurcat în minge de parcă ar fi avut o bombă la picior, iar degajarea sa a a ajuns până la Ben Basat, care a făcut 1-1.

Faza şi reacţia comentatorului fac toţi banii:

Devecseri şi reacţia splendidă a lui Robben

Ungaria a fost „măcelărită“ în Olanda cu 8-1. Ca şi cum golurile marcate de olandezi nu erau de ajuns, maghiarii şi-au dat şi un autogol ca să ridice scorul la 6-1! 

Szilard Devecseri, stoperul oaspeţilor, a respins o centrare din faţa lui Robben şi a trimis balonul în propria poartă. Fundaşul de 23 de ani a fost distrus de gafa comisă, iar spre lauda sa, Robben nu s-a bucurat. Mai mult, s-a dus spre Devecseri şi l-a ridicat în picioare, încurajându-l pe fotbalistul lui Haladas. Iată toată faza:

Zlatan înseamnă Suedia

Suedia şi-a câştigat locul la baraj după ce a învins Austria la capătul unui meci dramatic în care a fost condusă la pauză. 

Partea secundă a meciului a fost însă dominată de gazde cu un Zlatan Ibrahimovici senzaţional în frunte. Jucătorul lui PSG a pasat decisiv pentru reuşita de 1-1, iar apoi a produs un moment de magie cu patru minute înainte de final:

Austria a fost eliminată, dar a marcat totuşi cel mai inteligent gol al serii în preliminarii, după o lovitură liberă executată splendid:

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite