VIDEO 29 de ani de la înfrângerea de pe teren propriu, contra Irlandei de Nord. Mircea Lucescu vroia să intre pe gazon
0
După primele trei meciuri din preliminariile pentru Euro 2016, lupta în fruntea grupei F pare că se va da între Irlanda de Nord şi România, care conduc cu nouă, respectiv şapte puncte.
În precedentele întâlniri dintre cele două echipe există un episod dureros pentru noi, iar astăzi se împlinesc 29 de ani de la derularea lui. Pe 16 octombrie 1985, România pierdea calificarea la CM 1986, după un meci cu Irlanda de Nord, pe teren propriu, în care Lucescu i-a dat banderola de căpitan al echipei lui Hagi, deşi acesta avea doar 20 de ani. România, fără Cămătaru şi Ştefănescu, şi-a dominat adversarul de o manieră categorică. A avut 25 de cornere, două bări, adversarii au scos de trei ori mingea de pe linia porţii, penalty neacordat la Hagi, şi foarte multe ocazii, în vreme ce nord-irlandezii au ripostat cu două şuturi pe poartă, dintre care unul a fost gol. Ultimele zece minute, Mircea Lucescu le-a petrecut în dreptul careului adversarilor, încercând parcă să intre pe teren şi să ajute la înscrierea unui gol care plutea în aer. Rezultatul final, 1-0 pentru Irlanda de Nord, gol Quinn (minutul 29) ne-a adus la mâna ultimei etape, care programa meciurile Anglia – Irlanda de Nord şi Turcia - România. „Tricolorii” au învins cu 3-1 la Istanbul, dar britanicii au pus-o de un blat frăţesc, 0-0, care le-a asigurat ambelor echipe biletele pentru Mexic. Dincolo de aranjament, nu trebuie uitat că Irlanda de Nord, o echipă care nu impresiona, ne-a învins de două ori, 3-2 la Belfast şi 1-0 la Bucureşti, făcând inutile remizele tricolorilor din faţa Angliei.
România a jucat atunci în formula: Lung - Negrilă (46 Geolgău), Iovan, Iorgulescu, Ungureanu - Rednic, Mateuţ, Boloni, Klein - Hagi, Coraş (61 Piţurcă)
România şi Irlanda de Nord se vor întâlni pe 14 noiembrie la Bucureşti