Veste proastă pentru puturoşi: lipsa timpului nu mai e o scuză pentru neincluderea sportului în program

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit ultimelor cifre, 61% din populaţia adultă a globului practică sporturi de echipă, alergare, înot sau cycling. Mai mult, au fost concepute antrenamente speciale pentru cei care invocă programul încărcat drept principala cauză pentru că duc o viaţă sedentară.

Conform studiului Les Mills Global Consumer Fitness Survey, realizat în 2013, 76% dintre tinerii care fac sport aleg activităţile indoors, precum mersul la sală, participarea la ore de group fitness, yoga sau box. În general, cele mai populare antrenamente sunt cele de functional training.

Pe lângă functional training – deja în top de câţiva ani – alte tipuri de antrenamente îşi fac anunţată prezenţa pentru 2015. Blogul World Class România a făcut o selecţie cu cinci dintre trendurile în sport pe care merită să le încerci în acest an.

HIIT (High Intensity Interval Training) - Acest tip de antrenament se referă la alternarea unor exerciţii foarte intense, cu pauze scurte între ele. De exemplu, CrossFit. Nu solicită mult timp şi este un mod foarte eficient de a te antrena.

Functional training - E structurat pe exerciţii şi mişcări pe care le faci în fiecare zi: ridicări, genuflexiuni, flotări şi lucrează grupe mari de muşchi. E un full body workout, iar unul dintre cele mai cunoscute astfel de antrenamente e BODYPUMP.

Personal Training - Ce poate fi mai motivant decât să ai propriul antrenor, care să te supravegheze şi să te corecteze numai pe tine? El îţi urmăreşte evoluţia şi te ajută să îţi atingi obiectivele, fie că e vorba de slăbire sau de tonifiere.

Boot Camp - La aceste antrenamente eşti exact ca într-o tabără. Nu degeaba îi zice bootcamp. Spre deosebire de personal training, la Boot Camp se lucrează în grupe cu un număr destul de mare de participanţi, ritmul e foarte alert şi, pe lângă forţă, îţi solicită la maximum şi agilitatea şi capacitatea de concentrare. 

Antrenamentele „express“ - Durează între 20 şi 30 de minute. Sunt ideale dacă nu ai prea mult timp la dispoziţie pentru sport, dar vrei rezultate rapide. Mergi la clase precum X-FIT EXPRESS sau CXWORX – au câte 30 de minute, dar sunt extrem de eficiente. La final te vei simţi ca după o clasă de 60 de minute.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite