Unul dintre fanii Chelsea, implicat în incidentul rasist de la metroul din Paris, şi-a cerut iertare victimei
0Unul dintre suporterii echipei de fotbal Chelsea, care l-au blocat pe un bărbat de culoare să urce într-o garnitură de metrou din Paris, şi-a cerut scuze pentru gestul său, negând totodată că ar fi rasist, informează BBC.
Săptămâna trecută, mai mulţi fani ai echipei Chelsea, aflaţi în Paris, au fost filmaţi într-o staţie de metrou când l-au împiedicat pe un bărbat de culoare să urce în vagon, acesta fiind chiar lovit şi cu picioarele.
Potrivit autorităţilor britanice, suporterul echipei Chelsea se numeşte Richard Barklie, are 50 de ani şi este un fost ofiţer de poliţie. Acesta a dorit să explice contextul în care a avut loc incidentul, subliniind însă că nu este sub nicio formă rasist.
„Doresc să îmi cer scuze pentru trauma şi neplăcerile provocate domnului Souleymane (bărbatul de culoare - n.r.). De peste 20 de ani călătoresc la meciurile clubului Chelsea şi nu am fost implicat în niciun incident”, se arată într-un comunicat de presă emis de Richard Barklie.
Suporterul echipei londoneze implicat în incidentul din Paris a mai precizat că, potrivit CV-ului său, în calitate de membru al serviciului de poliţie al Irlandei de Nord, a efectuat numeroase activităţi cu comunităţi dezavantajate din Africa şi India, ceea ce ar rezulta, conform lui, că nu este „un rasist”.
Membrii clubului Chelsea care au fost implicaţi în incident riscă să fie interzişi pe viaţă la partidele de fotbal disputate de echipa londoneză. Un purtător de cuvânt de la Chelsea a anunţat că victimei i s-au prezentat scuze oficiale din partea clubului, inclusiv de la antrenorul Jose Mourinho.