Un antrenor de top vine să ajute Petrolul, care este în criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petrolul Ploieşti trece printr-o criză puternică cauzată de arestarea patronului Dan Capră, care e judecat într-un dosar de evaziune fiscală.

Clubul are numeroase datorii, iar o parte dintre jucătorii de bază ar vrea să plece, deoarece consideră că această perioadă de incertitudine nu poate aduce nimic bun.

 În tot acest tablou cenuşiu, Petrolul reuşeşte să dea totuşi o lovitură, aducându-l pe banca tehnică pe Mircea Rednic. Puriul a negociat cu partenera lui Dan Capră, cea care a preluat clubul, şi şi-a dat acordul de  aconduce echipa cel puţin până în vară. 

Prin aducerea lui s-a încercat şi liniştirea jucătorilor, care nu-l mai vroiau sub nicio formă pe Gigi Mulţescu. Rednic a mai antrenat Petrolul în toamna lui 2012, dar a plecat după 13 etape la Standard Liege, şi a rămas ataşat de gruparea lupilor galbeni.

Mircea Rednic este unul dintre puţinii antrenori români în activitate care a câştigat titlul cu două echipe din Liga I, Rapid şi Dinamo. Ultima dată el a antrenat sezonul trecut în Belgia, la Gent.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite