Ultimele aplauze pentru Lleyton Hewitt, cel mai iubit şi detestat tenismen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lleyton Hewitt a pus punct unei cariere strălucite. Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, e primul care a făcut cunoştinţă cu talentul unui jucător-fenomen.

Lleyton anunţase că acest Australian Open, al 20-lea al carierei, va fi ultimul său turneu. Iar publicul de pe Rod Laver Arena l-a susţinut frenetic în meciul cu David Ferrer, din turul al doilea, sperând într-un cursă cât mai lungă. Spaniolul n-a avut milă şi a pus punct după trei seturi ultimei partide din cariera lui Lleyton Hewitt, 6-2, 6-4, 6-4. Cu cei trei copii alături, tenismenul australian şi-a susţinut discursul de despărţire în faţa unor spectatori la fel de emoţionaţi.
Însă publicul de tenis, inclusiv cel australian, n-a fost mereu în spatele lui Lleyton. Stilul său agresiv, cu ieşiri necontrolate, cu zeci de „C’monuri” rostite pe parcursul unui meci, certurile cu arbitrii de scaun şi de linie sau pumnii aruncaţi în aer, toate acestea au stat mereu în balanţă cu jocul său entuziasamant, rapid, cu foamea de victorie şi ambiţia peste măsură. Aşa a devenit Hewitt tipul de jucător pe care-l iubeşti sau îl urăşti, cum spun americanii, şi în urmă cu 10 ani apărea în GQ Magazine pe locul 10 în topul celor mai detestaţi sportivi din lume.
Lleyton a fost însă unic, iar pentru el vorbesc cifrele
@ a câştigat primul titlu ATP pe vremea când avea 17 ani şi era pe locul 550 ATP, devenind cel mai slab clasat tenismen care izbuteşte o asemenea performanţă.
@ la 20 de ani, a devenit cel mai tânăr lider ATP. A stat 80 de săptămâni pe locul unu.
@ a câştigat două Grand Slamuri, la US Open în 2001 şi la Wimbledon în 2002, a fost finalist la Australian Open în 2005 şi a câştigat de două ori la rând ceea ce astăzi se numeşte Turneul Campionilor.
@ a câştigat de două ori Cupa Davis, în 1999 şi în 2003, şi e tenismenul care şi-a reprezentat ţara de cele mai multe ori: 42 de partide la simplu şi 16 la dublu.


Darren Cahill l-a format
Actualul antrenor al Simonei Halep, Darren Cahill, e omul care a cunoscut prima dată foamea de victorie a micului Lleyton. Într-un articol publicat recent pe CNN, Darren îşi amintea prima întâlnire: „M-am trezit la uşa casei cu acest puşti de 12 ani, cu cozorocul la spate, cu şortul peste genunchi, cu un tricou larg şi cu o geantă cu opt rachete. Părinţii mi-au spus că vor să-l facă jucător profesionist de tenis. M-a impresionat de la primul antrenament”.

Cahill l-a condus pe Hewitt spre top: „În general, jucătorii se tem de meciurile cu cei mai buni, aşa eram şi eu. Lleyton nu era deloc aşa. Îmi amintesc finala US Open din 2001, cu Pete Sampras. Pete servea absolut incredibil, cea mai bună lovitură din istorie, dar Hewitt i-a returnat aproape tot, n-am mai văzut aşa ceva”.Într-adevăr, Hewitt n-avea teamă de numele mari, iar pe Roger Federer, de exemplu, l-a bătut în şapte din primele nouă întâlniri. Bineîneţeles că elveţianul a controlat apoi autoritar disputele ulterioare, până în 2014, când în finala turneului de la Brisbane Lleyton a reuşit o ultimă mare victorie a carierei.
În plan personal, Lleyton a fost logodit cu jucătoarea belgiană Kim Clijsters. În 2005 s-a însurat cu actriţa australiană Bec Cartwright, nunta fiind programată la doar şase săptămâni după prima întâlnire. Cuplul are trei copii, care i-au fost alături lui Lleyton la ultimul meci al carierei.


 

image
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite