Transferul verii în Europa: Afacerea Harry Kane, încheiată cu niște cifre amețitoare

0
Publicat:

Cluburile Tottenham şi Bayern Munchen au ajuns la un acord în privinţa transferului atacantului englez Harry Kane la campioana en titre a Germaniei, anunţă mass-media britanică

Harry Kane, un atacant pur-sânge. FOTO: Arhiva Adevărul
Harry Kane, un atacant pur-sânge. FOTO: Arhiva Adevărul

Cotidianul Daily Mail scrie că Tottenham a acceptat ultima ofertă, în valoare de peste 95 de milioane de lire sterline, făcută de Bayern pentru Harry Kane, căpitanul selecţionatei Angliei, care ar urma să încaseze un salariu săptămânal de 400.000 de lire sterline la echipa germană.

Toate ofertele anterioare făcute de Bayern Munchen pe parcursul acestei perioade de mercato au fost respinse de conducătorii clubului englez, care sperau să obţină 120 de milioane de lire în schimbul vedetei lor.

Însă riscul de a-l pierde gratis pe Harry Kane în vara viitoare, când urmează să expire actualul contract al atacantului cu Tottenham, i-a făcut pe oficialii londonezi să accepte ultima propunere a bavarezilor, adaugă sursa citată.

Harry Kane (29 ani) a marcat 280 de goluri în 435 de meciuri disputate în toate competiţiile pentru Tottenham, începând din 2011, fiind cel mai bun marcatori din istoria clubului londonez. El este, totodată, golgheterul all time al naţionalei Angliei, cu 54 de goluri în 84 de selecţii.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite