Ţiriac visează să patroneze un Grand Slam. Atuurile magnatului român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul tenismen Ion Ţiriac, în vârstă de 78 de ani, se află în centrul atenţiei în presa din Spania, după startul turneului de la Madrid, pe care îl patronează din anul 2002.

Ion Ţiriac organizează încă din 2002 turneul de la Madrid, pe care Simona Halep l-a cucerit în 2016, iar fostul mare tenismen are în continuare planuri mari de dezvoltare a competiţiei din capitala Spaniei. “Ambiţia magnatului român este să facă din turneul de la Madrid unul de Grand Slam”, au scris jurnaliştii publicaţiei spaniole “BolsaMania”, care i-a făcut portretul omului de afaceri, sub titlul “Ion Ţiriac, regele Transilvaniei care controlează turneul de la Madrid”.

“Omul cu ochelari negri şi mustaţă proeminentă s-a născut la doar 40 de kilometri distanţă de Castelul lui Dracula. A strâns o avere după ce s-a retras, ocupând locul 1.694 în topul celor mai bogaţi oameni din lume, cu o avere estimată la 1,7 miliarde de euro”, au concluzionat ziariştii, care menţionează că turneul de la Madrid aduce oraşului un profit de aproape 100 de milioane de euro, iar Ţiriac câştigă 20 de milioane de euro. În competiţia feminină de la Madrid, una de categorie Premier Mandatory, premiile sunt de 4.771.360 de euro, iar la cea masculină, de categorie Masters 1.000, de 5.719.660 de euro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite