Telenovela continuă în cazul depunctării CSM Bucureşti. Echipa din Capitală a pierdut la masa verde meciul cu Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vărzaru se bucură degeaba, CSM Bucureşti a pierdut litigiul cu SCM Craiova FOTO Mediafax
Vărzaru se bucură degeaba, CSM Bucureşti a pierdut litigiul cu SCM Craiova FOTO Mediafax

CSM Bucureşti a pierdut cu 0-10 meciul cu SCM Craiova, din etapa a IV-a a Ligii Naţionale de handbal feminin şi a fost penalizată cu un punct, a decis Comisia de Apel a FR Handbal.

Telenovela depunctării lui CSM Bucureşti pare fără sfârşit. Partida disputată de gruparea bucureşteană împotriva lui SCM Craiova, în etapa a IV-a din Liga Naţională şi câştigată de bucureştence cu 28-16, le-a dat mult de furcă oficialilor federaţiei. 

Concret, oltenii au reclamat după acel meci absenţa de pe banca tehnică a antrenorilor formaţiei din Bucureşti, care, la rândul lor, au invocat dispariţia ecusoanelor oficiale şi au urmărit meciul din tribune. Cum regulamentul oficial prevede că orice formaţie trebuie să aibă pe banca tehnică, în timpul meciurilor, măcar un antrenor cu ecuson, SCM Craiova a făcut contestaţie la federaţie.

În primă instanţă, această contestaţie a fost respinsă, dar ulterior comisiile abilitate să judece acest litigiu au revenit asupra deciziei şi i-au dat câştigat de cauză formaţiei din Bănie. Astfel, CSM Bucureşti a pierdut la masa verde, cu 0-10, acel meci bluclucaş şi a fost depunctată cu un punct. Drept urmare, echipa din Capitală a pierdut şefia clasamentului în favoarea Coronei Braşov.

După această nouă decizie, oficialii lui CSM au anunţat că vor face din nou recurs, existând şanse mari să se ajungă chiar la TAS. Până la o decizie definitivă, CSM figurează în clasament cu o înfrângere în partida cu SCM Craiova.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite