Stilian Petrov din nou pe teren pentru Aston Villa, după mai bine de patru ani, perioadă în care a suferit de leucemie
0Bulgarul Stilian Petrov a jucat, sâmbătă, pentru prima dată după peste patru ani pentru echipa Aston Villa, într-un meci amical cu GAK 1902, scor 8-0, el revenind la formaţia la care a fost căpitan după o perioadă în care a suferit de leucemie.
Ultimul meci al lui Petrov pentru Aston Villa data din martie 2012, scor 0-3 cu Arsenal Londra. Stilian Petrov a fost folosit sâmbătă în repriza a doua a partidei cu formaţia din al şaselea eşalon austriac, a relatat News.ro.
Petrov, în vârstă de 37 de ani, afost diagnosticat cu leucemie în martie 2012. El doreşte să revină în fotbalul profesionist. Stilian Petrov venise pe Villa Park în 2006 şi a jucat 219 meciuri, reuşind să marcheze 12 goluri. Din această primăvară, după ce s-a vindecat, Petrov s-a antrenat cu echipa de tineret a clubului.