Steaua poate ajunge pe CNN: faza zilei în amicalul cu Wisla Cracovia. Şapte goluri şi un final catastrofal pentru români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf a încheiat perioada de pregătire din iarnă cu un ultim meci de verificare în care Alibec a strălucit din toate punctele de vedere.

Steaua va juca, duminică (ora 20.00, Digi Sport, Dolce Sport, Look TV), la Cluj, cu CFR în etapa a 22-a din campionat. 

Bucureştenii se vor prezenta la meci, după ce n-au reuşit să bată pe nimeni în amicalele din această iarnă. După 0-2 cu Qarabaq (Azerbaidjan), 0-1 cu Vardar (Macedonia) şi 1-1 cu Terek (Rusia), astăzi, echipa lui Reghecampf a pierdut cu Wisla Cracovia (3-4), ocupanta locului 10 din 16 în prima ligă din Polonia.

Steaua a început în formula: Niţă - Bălaşa, Moke, Tamaş, Momcilovici - Pintilii, Muniru - Jakolis, Alibec, De Amorim – Gnohere

Ultimul a părăsit terenul accidentat, în minutul 19, însă poate reveni la Cluj, duminică, problema sa nefiind gravă. Până la ieşirea lui Gnohere, Steaua a deschis scorul prin Tamaş (18) din lovitură liberă. Wisla a egalat repede, după şase minute.

La 1-1, în minutul 34, Steaua a beneficiat de un penalty pentru un presupus henţ, însă cum adversarii au contestat puternic decizia centralului, românii au dat dovadă de fair-play, iar Alibec a ratat intenţionat de la 11 metri. 

Patru minute mai târziu, Alibec a fost răsplătit pentru gestul său frumos şi a marcat din acţiune, stabilind scorul la pauză: 2-1 Steaua.

Final nebun: au schimbat victoria cu eşec

Acelaşi Alibec a dus scorul la 3-1 (53), dar Steaua nu numai că n-a putut bifa prima victorie din 2017, dar chiar a „reuşit“ să piardă!

Polonezii au înscris în minutele 72, 89 şi 90+1, obţinând un succes nebun, scor 4-3.

Pe lângă formă bună a lui Alibec, Steaua s-a consolat şi cu revenirea lui Florin Tănase pe teren, în minutul 70, mijlocaşul fiind refăcut după accidentarea gravă suferită în 2016.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite