Steaua obţine doar o remiză în amicalul cu Jablonec, ultimul test înainte de „dubla“ cu Ajax Amsterdam

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steaua a susţinut sâmbătă ultimul meci amical din Antalya FOTO Răzvan Păsărică/Rpressport
Steaua a susţinut sâmbătă ultimul meci amical din Antalya FOTO Răzvan Păsărică/Rpressport

Steaua Bucureşti a obţinut doar o remiză (1-1) în ultimul meci disputat înainte de turul cu Ajax Amsterdam din 16-imile Europa League, programat pe 14 februarie.

Steaua a remizat în ultimul meci de pregătire din cantonamentul din Turcia în faţa celor de la Jablonec. Cu o primă repriză lipsită de modificări pe tabelă, soarta partidei a fost hotărâtă după pauză. Gabi Iancu, jucătorul achiziţionat de la Viitorul Constanţa, a marcat golul roş-albaştrilor în a doua parte a jocului (minutul 70), însă cehii au egalat patru minute mai târziu prin Pazler.

Laurenţiu Reghecampf a abordat amicalul cu aceeaşi echipă pe care o va folosi, cel mai probabil, şi în deplasarea cu Ajax Amsterdam, de pe 14 februarie. Cum Cristi Tănase va fi suspendat în prima manşă din 16-imile Europa League, decarul stelist a fost lăsat pe dinafara primului 11 în amicalul de sâmbătă.

Steliştii vor pleca duminică dimineaţă din Antalya spre Olanda, pentru a pregăti meciul cu Ajax. Returul va avea loc în data de 21 februarie, pe Arena Naţională.

Echipa de start: Tătăruşanu - Rîpă, Chiricheş, Gardoş, Latovlevici - Bourceanu, Pintilii - Ad. Popa, Rusescu, Chipciu - Tatu.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite