Sporturi recomandate pentru copii de 4 ani: O minte sănătoasă într-un corp sănătos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înotul va dezvolta corpul copilului
Înotul va dezvolta corpul copilului

Printre sporturile recomandate copiilor de 4 ani se numără înotul, baschetul, tenisul, dar şi dansul sportiv, dacă părinţii nu vor ca micuţul să devină un „prizonier“ al calculatorului de la o vârstă atât de fragedă.

Sporturile pentru copii, alternativa ideală pentru calculator sau PlayStation

Studiile arată că, din păcate, numărul copiiilor obezi e în creştere, iar asta din cauza neglijenţei părinţilor şi a faptului că trăim vremuri în care, spre exemplu, puştii preferă mai degrabă să joace fotbal pe PlayStation decât în parc.

Totuşi, un părinte responsabil poate asigura ca un copil să nu devină un „prizonier“ al calculatorului, dacă îl obişnuieşte cu practicarea sportului de la o vârstă fragedă. Există sporturi care pot fi practicate şi de copii de 3-4 ani.

Sporturile recomandate copiilor de 4 ani, mai multă distracţie şi mai puţină competiţie

Important e ca sporturile pentru copii să aibă accentul pe amuzament, pe distracţie şi nu pe competiţie. La 3-4 patru ani, copilul nu trebuie să fie într-o concurenţă disperată pentru a câştiga, ci ar trebui, pur şi simplu, să se bucure de mişcare şi de posibilitatea de a interacţiona prin sport cu alţi copii.

Având în vedere aceste detalii, au fost identificate următoarele sporturi, care pot fi practicate de copii, care au maximum patru ani.

Înot: dezvoltă corpul şi capacitatea de concentrare

Înotul este un sport recomandat chiar şi bebeluşilor, dacă poartă colac şi se află sub supravegherea părinţilor. Apoi, de la patru ani, copilul poate învăţa cu adevărat tehnicile acestui sport, care lucrează corpul în totalitate.

Baschet: ajută la creştere

Pentru creşterea în înălţime, baschetul este sportul recomandat pentru copii de patru ani. Încă de la o vârstă fragedă, copilul poate bate mingea – una mai mică şi ma uşoară - în curtea grădiniţei, acolo unde există panouri de mică înălţime. Apoi, de la patru ani încolo, copilul poate învăţa, treptat, şi regulile acestui sport, care ajută la creştere.

Tenis: util pentru dezvoltarea mobilităţii

Spre deosebire de înot şi de baschet, e un sport mai costisitor, având în vedere echipamentul necesar. Copilul poate fi dat însă la o şcoală de specialitate de la patru ani pentru a învăţa cu un instructor tehnicile de bază. E un sport recomandat pentru copii de patru ani care duce la dezvoltarea mobilităţii şi care ajută la coordonarea mişcărilor.

Gimnastică: creşte forţa fizică

În ciuda „legendelor“ că e un sport care strică copilăria şi e prea dur, gimnastica poate fi, totuşi, practicată fără să fie nevoie de condiţii spartane, fiind unul dintre sporturile recomandate pentru copii de 3-4 ani. Copilul poate face sărituri uşoare, balans şi căţărări. În cazul în care se ataşează de astfel de activităţi, poate să înceapă gimnastica, în adevăratul sens al cuvântului, de la şase ani încolo. Acest sport creşte forţa fizică, dezvoltă musculatura, flexibilitatea şi îmbunătăţeşte coordonarea mişcărilor.

Dans sportiv: dezvoltă simţul artistic

Acest sport este recomandat mai ales dacă ai un copil energic, care arată că îi place să se mişte, atunci când aude muzica. De la trei, patru ani, copilul va fi deja capabil să înţeleagă anumite instrucţiuni şi să execute mişcările de dans. Astfel de activităţi vor dezvolta simţul artistic, capacitatea de concentrare şi lucrul în echipă, fiind un sport recomandat pentru copii de patru ani.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite