Speranţe tot mai mici pentru unguri. Cel mai bun atacant al lor ratează meciul cu Olanda
0Ungaria are un punct avans faţă de România şi Turcia în grupa D, dar şi un meci extrem de dificil vineri, cu Olanda, pe care e condamnată să-l câştige, pentru a se califica la baraj. Misiunea echipei lui Egervari pare însă acum aproape imposibilă.
Şi asta pentru că principala “gură de foc” a Ungariei, atacantul Adam Szalai, înlocuitorul lui Marica la Schalke, are probleme medicale.
De la începutul săptămânii, Szalai a avut temperatură ridicată, dar staff-ul medical al Ungariei a sperat să-l pună pe picioare pe atacant, mai ales că starea acestuia se îmbunătăţise marţi.
Planurile doctorilor de la naţionala maghiară au fost date peste cap după ce Szalai a făcut iarăşi temperatură (39,5 grade Celsius) în seara de marţi spre miercuri.
Programul grupei noastre, clasament, televizări şi toate calculele calificării
Potrivit informaţiilor de pe site-ul oficial al federaţiei maghiare, Szalai n-a făcut deplasarea în Olanda, pentru meciul de vineri, iar în locul său selecţionerul Sandor Egervari l-a chemat de urgenţă pe Nemanja Nikolic (25 de ani), de la Videoton, un debutant.
Medicii speră acum să identifice exact cauza problemei medicale a lui Szalai şi să-l recupereze pe atacant pentru ultimul meci al maghiarilor, marţi, cu Andorra.
7 goluri în 18 meciuri are Szalai, în naţionala Ungariei