Sorana continuă doar la dublu la Australian Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorana Cîrstea a fost eliminată în turul doi la primul turneu de Grand Slam din 2010
Sorana Cîrstea a fost eliminată în turul doi la primul turneu de Grand Slam din 2010

Cea mai bine clasată jucătoare română de tenis, Sorana Cîrstea, a fost eliminată, ieri, în turul doi la primul turneu de Grand Slam din 2010.

Ea a fost învinsă de rusoaica Alisa Kleybanova, favorita numărul 27, cu scorul de 6-4, 6-3.

Târgovişteanca nu a reuşit să mai facă jocul bun din runda inaugurală, comiţând 39 de greşeli neforţate şi un procentaj de puncte câştigătoare de numai 29 la sută pe al doilea serviciu. Partida a durat doar 102 minute.

Sportiva noastră s-a ales pentru atingerea turului doi, la simplu, cu 45 de puncte WTA, dar şi cu un cec în valoare de 29.000 de dolari. Chiar dacă a părăsit competiţia la simplu, Sorana va continua în proba de perechi, unde va juca alături de rusoaica Anastasia Pavliucenkova.

Cele două vor întâlni, astăzi, în primul tur, cuplul Maria Kirilenko / Agnieszka Radwanska (Rusia / Polonia), cap de serie numărul 15.

Tot ieri, în partidele de dublu, Monica Niculescu şi Yung-Jan Chan (Taiwan) au trecut de perechea australiană Monique Adamczak / Nicole Kriz, cu scorul de 6-3, 6-1, iar Horia Tecău şi Arnold Ker (Argentina) s-au impus în faţa cuplului Wesley Moodie / Mihail Iujnâi (Africa de Sud / Rusia), scor 4-6, 7-6 (7/4), 7-5.

Hănescu - Federer, azi, la Eurosport

Victor Hănescu îl va întâlni, astăzi, începând cu ora 11.00 (ora României), pe numărul 1 mondial, Roger Federer. Meciul, care va avea loc pe arena centrală Rod Laver, va fi trasmis de Eurosport.

Hănescu şi Federer s-au mai întâlnit de trei ori până acum, toate partidele fiind câştigate de elveţian, care n-a pierdut niciun set în faţa liderului echipei române de Cupa Davis. 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite