Simona Halep la Wimbledon: românca a oferit ultimele detalii despre starea ei de sănătate şi şansele de a juca la Londra
0
Constănţeanca de 24 de ani îşi va afla, vineri, posibilul traseu de la All-England Club, însă va aborda turneul fără să fi jucat niciun meci pe iarbă în 2016.
Iar lipsa unei pregătiri adecvate a făcut ca nici măcar Darren Cahill să nu mai creadă în şansele elevei sale, după cum „Adevărul“ a scris aici.
La Londra, Halep a atins semifinalele, în 2014, aceasta fiind cea mai bună performanţă de a ei de până acum. În 2015, românca a ieşit încă din primul tur, pierzând cu Jana Cepelova (Slovacia). Surprinzător, acum Simona e încrezătoare în şansele ei şi susţine că a scăpat de problemele medicale.
„Pregătirile merg bine, joc bine, mă simt bine şi sunt fericită să mă întorc aici sănătoasă şi pregătită să încep turneul. Totdeauna e greu pe iarbă. Trebuie să fiu concentrată la fiecare meci. Sunt fericită că am scăpat de toate problemele şi că pot juca cel mai bun tenis al meu.
Nu e uşor să faci tranziţia de la zgură la iarbă. Îmi plac ambele suprafeţe şi am avut performanţe bune pe ele. De-abia aştept să înceapă turneul şi să mă concentrez pe ce am de făcut pe iarbă, pentru că e un joc diferit. Prima oară când am venit aici, am avut mari emoţii. E diferit şi sper să câştig câteva meciuri aici“, a spus Simona pentru Radio Wimbledon, citat de Digi Sport.