Serena şi Şarapova sunt deja în turul II la Wimbledon: cele mai importante rezultate după prima zi a turneului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai toate favoritele şi-au respectat statutul în prima zi a meciurilor din runda inaugurală la Wimbledon (29 iunie – 12 iulie).

Singura excepţie a fost în cazul jucătoarei din Spania, Carla Suarez Navarro (9 WTA) care a fost învinsă de  Jelena Ostapenko (Letonia, 147 WTA), scor 6-2, 6-0! 

Navarro ar fi putut juca împotriva lui Halep doar în finala de la Wimbledon. 

Spre deosebire de ocupanta locului 9 WTA, celelalte sportive din Top 10 au câştigat, relativ lejer, în frunte cu Serena Williams şi Maria Şarapova. Prima a învins-o pe Margarita Gasparyan (Rusia, 113 WTA), în timp ce Şarapova a bătut-o pe Johanna Konta (Marea Britanie, 126 WTA).

Dulgheru, spulberată

Dintre români, Alexandra Dulgheru (60 WTA) a jucat prima. Ea a pierdut categoric meciul cu Kristina Mladenovici (Franţa, 38 WTA), scor 2-6, 1-6. Mladenovici a eliminat-o şi pe Halep, săptămâna trecută, în sferturi, la Birmingham. Pentru prezenţa ei pe tabloul principal, Dulgheru va primi 29.000 de lire sterline şi 10 puncte WTA.

La dublu, Florin Mergea şi partenerul său din India, Rohan Bopanna, au învins perechea formată din Smyczek – Vesely (SUA – Cehia), în turul I, scor 6-3, 7-6, 6-1, după o oră şi 29 de minute.

Marţi, mai mulţi români vor fi în acţiune la Wimbledon:

*Halep (3 WTA) – Cepelova (106 WTA)

*Govrotsova (122 WTA) - Mitu (70 WTA)

*Niculescu (46 WTA) - Puig (91 WTA)

*Tecău / Rojer - Klizan / Rosol

Rezultate notabile după prima zi

Feminin

Pennetta – Diyas 3-6, 6-2, 4-6

Ka. Pliskova – Falconi 6-4, 4-6, 6-1

Kontaveit – Azarenka 2-6, 1-6

S. Williams – Gasparyan 6-4, 6-1

Errani – Schiavone 6-2, 5-7, 6-1

Xu – Ivanovici 1-6, 1-6

Suarez Navarro – Ostapenko 2-6, 0-6

Şarapova – Konta 6-2, 6-2

Gallovits – U. Radwanska 2-6, 1-6

Masculin

Cilici – Moriya 6-3, 6-2, 7-6

Djokovici – Kohlschreiber 6-4, 6-4, 6-4

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite