Scandal monstru la Cluj: Căpitanul CFR-ului şi-a băgat soţia în spital, iar apoi a fost prins beat la volan!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Vinicius se află în centrul unui scandal incredibil
Vinicius se află în centrul unui scandal incredibil

În plină pandemie, un caz şocant zguduie echipa campioană, iar supriza neplăcută e cu atât mai mare, cu cât vorbim despre un fotbalist care avea o imagine impecabilă.

Brazilianul Paulo Vinicius (35 de ani) se pregăteşte să încheie al treilea sezon la CFR Cluj, formaţie alături de care a câştigat ultimele două ediţii ale Ligii I.

Un fundaş solid, liderul echipei în teren, Vinicius a lăsat mereu o impresie excelentă, inclusiv în afara gazonului. Această imagine a fost stricată însă acum, când, potrivit „Fanatik, sud-americanul a fost, mai întâi, implicat într-un scandal conjugal, iar apoi a fost prins beat la volan! Întreg episodul e confirmat de un comunicat al poliţiei din Cluj-Napoca.

Ce scrie în comunicatul poliţiei?

La data de 11 aprilie a.c., în jurul orei 02.40, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Secţia 3 Poliţie au fost sesizaţi despre faptul că, într-un apartament dintr-un imobil situat pe raza cartierului Gheorgheni are loc un conflict.

La faţa locului, poliţiştii au identificat o femeie de 34 de ani, care a relatat că, în cursul serii, în urma unor discuţii în contradictoriu între aceasta şi sotul său, ar fi fost agresată fizic. A fost solicitat un echipaj medical, femeia fiind trasportată la o unitate medială, în vederea acordării îngrijirilor medicale. Femeia a refuzat emiterea unui Ordin de protecţie provizoriu.

Poliţiştii nu l-au găsit pe bărbatul de 35 de ani la faţa locului, motiv pentru care, au procedat la căutarea acestuia, fiind identificat pe strada Detunată din municipiul Cluj-Napoca, a fost testat cu aparatul etilotest, reieşind o alcoolemie de peste 0.30 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i reţinut permisul de conducere. În cauză, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite