S-a decis: România-Danemarca se va juca pe „Cluj Arena“. Când se vor pune în vânzare biletele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Română de Fotbal a înştiinţat UEFA că meciul România - Danemarca, din preliminariile Cupei Mondiale din 2018, se va disputa pe stadionul Cluj Arena.

Acesta va fi al doilea joc al echipei naţionale pe stadionul din Cluj-Napoca în actualele preliminarii, după confruntarea cu Muntenegru, scor 1-1, din septembrie. 

Tot în acest an, în martie, reprezentativa României a disputat pe Cluj Arena şi amicalul cu selecţionata Spaniei, încheiat cu un rezultat de egalitate, 0-0. Comisia de Disciplină a FIFA a decis ca meciul România - Danemarca, programat la 26 martie 2017, de la ora 21.45, în etapa a V-a a Grupei E a preliminariilor Cupei Mondiale din 2018, să se dispute, cu spectatori, pe un alt stadion, nu pe Arena Naţională, după incidentele de la întâlnirea cu Polonia. Biletele se vor pune în vânzare la începutul anului viitor, conform anunţului făcut de Federaţia Română de Fotbal. 

Forul condus de Răzvan Burleanu a mai primit o amendă de 95.000 de franci elveţieni. La acea partidă, jocul a fost întrerupt mai întâi circa un minut, după ce fanii rapidişti au aruncat torţe pe teren. Jandarmii au scos doi suporteri rapidişti din stadion, apoi au fost folosite gaze lacrimogene pentru aplanarea unui conflict între fani, stewarzi şi jandarmi, a relatat News.ro. Partida a mai fost întreruptă o dată pentru scurt timp, atacantul Robert Lewandowski prăbuşindu-se pe teren, după ce o petardă a căzut în apropierea lui. Jucătorul s-a ridicat de pe teren după un minut, timp în care arbitrul Damir Skomina a trimis jucătorii la mijlocul terenului. Reprezentativa României a fost învinsă, la 11 noiembrie, de selecţionata Poloniei, scor 3-0 (1-0), în preliminariile Cupei Mondiale din 2018.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite