Remiza de la Petrolul - Dinamo, prilej de critici. Ionel Dănciulescu: „Arbitrii din spatele porţii nu au niciun fel de utilitate, sunt bani cheltuiţi degeaba“
0Dinamo Bucureşti a obţinut un singur punct în deplasarea de la Petrolul Ploieşti, disputată duminică şi încheiată 2-2. Dincolo de rezultatul partidei, oficialii alb-roşilor au criticat maniera de arbitraj, printre cei vehemenţi numărându-se şi Ionel Dănciulescu, directorul general al clubului din Ştefan cel Mare.
„Nu-mi place să vorbesc despre arbitraj, evit pe cât posibil să am aceste discuţii, dar aţi văzut şi dumneavoastră. Nu e posibil ca în prima repriză să fie două penaltiuri clare, vizibile din avion, şi să nu poţi să arăţi punctul de la 11 metri. Eu nu văd rostul arbitrilor adiţionali. Arbitrii din spatele porţii nu au niciun fel de utilitate, sunt nişte bani cheltuiţi degeaba.
Trebuie să aibă şi ei o răspundere. Au fost greşeli de ambele părţi, dar cele mai evidente au fost împotriva noastră. Arbitrul a fost puţin depăşit de miza jocului. Eu mi-aş dori să nu mai fim arbitraţi de un asemenea arbitru. E păcat. După ce că suntem într-o pierdere de credibilitate a fotbalului românesc...“, a declarat pentru DigiSport Ionel Dănciulescu.
Pentru Petrolul Ploieşti a înscris „dubla“ Juan Albin (4' pen., 34'), în timp ce pentru Dinamo şi-au trecut numele pe tabela de marcaj Ştefan Bărboianu (10') şi Guilherme Sityá (53' aut.). Echipa antrenată de Răzvan Lucescu ocupă locul trei în Liga I, la 10 puncte de liderul Steaua Bucureşti, cu un bilanţ de 12 victorii, 12 egaluri şi o înfrângere şi etapa viitoare va întâlni CFR Cluj, în deplasare. De cealaltă parte, alb-roşii sunt pe a patra poziţie, având cu opt puncte mai puţin decât „lupii galbeni“ şi 11 meciuri câştigate, şapte remize şi şapte partide pierdute, iar următoarea confruntare în primul eşalon românesc va fi cu Oţelul Galaţi, pe teren propriu.
Ştiri pe aceeaşi temă: