Reacţia lui Mircea Lucescu după cea mai grea înfrângere din cariera lui. Credeţi că a uitat de arbitri?
0
Bayern - Şahtior s-a terminat 7-0, pecetluind cea mai drastică înfrângere din cariera de antrenor a lui Mircea Lucescu.
Tehnicianul român şi-a mărturisit dezamăgirea vizavi de acest rezult şi a anunţat care sunt planurile sale de viitor. "Felicitări celor de la Bayern şi lui Pep. Nu am fost capabili să ne ducem planul la îndeplinire, a fost greu pentru că am luat un cartonaş roşu după doar câteva minute. Am pierdut la toate aspectele jocului. Bayern este o echipă extrem de puternică din punct de vedere mental. Am ştiut că după ieşirea lui Srna (n.r croatul s-a accidentat, iar Şahtior a terminat jocul în 9 oameni), lucrurile vor fi şi mai dificile. Am jucat în inferioritate şi am pierdut, nu sunt prea multe de zis. Îmi pare râu doar pentru că am pierdut la un asemenea scor", a spus Mircea Lucescu pentru siteul oficial al UEFA.
"Arbitrul le-a dat cadou un penalty"
Cum era de aşteptat, Il Luce n-a uitat de arbitraj. "De ce mi-a fost frică n-am scăpat. Eram ferm convins că aici vom avea probleme în primele minute. S-a întâmplat după trei minute. Tot ce pregătisem s-a dat peste cap. O echipă de nemţi. Aici îţi trebuie caracter. Nu a fost de roşu la faza penalty-ului, era in lateral. A fost un cadou pe care arbitrii l-au oferit lor. Pe Şahtior o să antrenez şi din toamnă", a declarat el la Dolcesport.