Răzbunarea lui Mitică după "urarea" suporterilor rapidişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rapid va juca şase etape fără spectatori, pedeapsă similară cu cea pe care a primit-o Petrolul când un suporter l-a lovit pe Galamaz. Giuleştenii cred că Dragomir a fost cel care “le-a copt-o”.

Rapidiştii din tribune şi de pe teren s-au bucurat pentru egalul obţinut cu Steaua, în condiţiile în care giuleştenii sunt în insolvenţă, neplătiţi de luni bune şi fără perspective. Din vânzarea biletelor pentru meciul cu steliştii s-au obţinut aproximativ 2 miliarde de lei, bani care ar mai fi “cârpit” puţin bugetul. Cum Jandarmeria le-a aplicat rapidiştilor o amendă de 60.000 de lei (600 de milioane de lei vechi), iar LPF şi-a “tras” 70.000 de lei, “feroviarii” au mai rămas cu o treime  din încasări.
Mai mult, Rapidul va juca şase etape fără spectatori, adică cele patru etape rămase de disputat din acest sezon pe teren propriu, plus încă două din campionatul viitor. O pedeapsă drastică, dacă ne gândim că o sancţiune similară a primit Petrolul pentru că un suporter a intrat pe teren şi l-a lovit pe stelistul Galamaz. În plus, după cazul “Bricheta”, din 2008, rapidiştii au primit doar două etape de suspendare a terenului, deşi meciul de atunci a fost întrerupt definitiv pentru o “brichetă” primită în cap de arbitrul Alexandru Deaconu.
Bannerul care l-a înfuriat pe Dragomir
Deşi se bate mereu cu pumnu-n piept că el nu se implică la nivelul comisiilor, pedeapsa pe care au primit-o Rapid şi Mihai Stoica a fost anticipată de Dumitru Dragomir  cu o zi înainte. “M-a deranjat tot circul de la meci. Dacă e vreun om în această ţară căruia i-a plăcut ce a văzut, înseamnă că eu am înnebunit. M-a deranjat tot. Din ce am înţeles, raportul observatorului este destul de dur”, a spus Mitică, care, practic, ştia tot ce scria în raportul respectiv, şi ştia şi ce urmează la comisii. Dar ce l-a deranjat cel mai tare pe preşedintele LPF? Un banner macabru al galeriei rapidiste, afişat în timpul primei reprize: “Thatcher a murit! Mitică, te-ai pregătit?”. 
Cu jalba-n proţap la Mircea Sandu
Rămaşi şi fără sprijinul suporterilor pentru ultimele meciuri, jucătorii rapidişti Nicolae Grigore, Ştefan Grigorie, Octavian Abrudan, Pecanha Peterson şi Wallace da Silva au mers ieri la sediul FRF. Ei s-au plâns pe umărul lui Mircea Sandu în legătură cu “ţeapa” pe care au primit-o la salarii, ca urmare a aplicării legii insolvenţei. "Am avut o întâlnire cu cinci dintre jucătorii clubului Rapid, dar din păcate noi putem doar să-i ajutăm din punct de vedere moral. Sfatul nostru, şi cred că vor ţine cont de el, este acela de a participa la jocurile pe care le mai au de disputat. Jucătorii străini se vor putea adresa Comisiei de Soluţionare a Litigiilor de la FIFA şi celor de la TAS", a declarat Mircea Sandu. Rapidiştii au anunţat că mâine vor o lua o decizie în privinţa prezentării la meciul cu Viitorul Constanţa de sâmbătă.
Urmează modelul “U” Cluj?
Pentru ca fanii să susţină în continuare echipa financiar, ar putea aplica modelul celor de la Universitatea Cluj. După ce “alb-negrii” au fost suspendaţi în urma jocului cu Steaua, suporterii au cumpărat câte 3.000 de bilete, chiar dacă n-au avut dreptul să intre în tribune.


S-au acumulat datorii de peste 300.000 de euro şi, ca de fiecare dată, Copos încearcă să-şi găsească o <gâscă>, care să plătească salariile şi primele
Dumitru Costin, preşedinte AFAN

Au făcut grătar la ProRapid
În vreme ce Grigore, Grigorie, Abrudan, Pecanha şi Wallace erau la Federaţie, pentru a vorbi cu Mircea Sandu, ceilalţi jucători au mers la baza de la ProRapid. Nu pentru a se antrena, ci pentru a face un grătar. Fotbaliştii au discutat „la un mic” despre viitorul lor şi despre posibilitatea de relua antrenamentele.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite