Răducioiu îl nimiceşte pe Burleanu: „E un căcăcios, care mai avea un pic şi-mi cerea să-mi dau pantalonii jos!“
0Fostul mare internaţional al României, Florin Răducioiu, a devenit inamicul preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, căruia îi reproşează că l-a somat să renunţe la postul de selecţioner al naţionalei U17, deşi avea rezultate foarte bune.
Florin Răducioiu, fost selecţioner al naţionalei U17 a României, îngroaşă rândurile foştilor componenţi ai "Generaţiei de Aur", care sunt aprigi constestatari ai preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu. După Daniel Prodan, în tabăra adversarilor şefului de la Casa Fotbalului s-a alăturat şi Florin Răducioiu, care a dezvăluit motivele pentru care a renunţat să mai antreneze juniorii României.
Conform ediţiei tipărite a cotidianului Gazeta Sporturilor, fostul mare internaţional a precizat că a fost somat de Burleanu să demisioneze de la cârma naţionalei mici, în ciuda faptului că avea rezultate.
"Preşedintele federaţiei m-a luat la mişto în ultimele săptămâni şi n-o să accept niciodată să fiu tratat ca un nimeni, mai ales de acest Burleanu! E un tip de o falsitate incredibilă, care, de azi, e inamicul meu numărul unu. Când constat stilul comunist şi jignitor adoptat de minipreşedinte la adresa mea trebuie să renunţ la faţa mea de înger şi să devin polemic.
Mai întîi, după ce am pierdut amicalul cu Moldova disputat înaintea turneului de calificare din Andorra, îmi tot expedia semnale că ar fi bine să demisionez imediat! M-am întors necăjit din Andorra, pentru că, deşi toată federaţia ştia că-mi închei contractul la sfârşitul lui decembrie, nu m-a întrebat nimeni cu seriozitate de sănătate. Remarcând dezinteresul lor, i-am zis lui Gabi Bodescu (n.r. consilierul lui Burleanu) să găsim o soluţie amiabilă de despărţire înainte de finalul anului, deşi m-a durut sufletul pentru puştii ăştia. Mi s-au transmis până la urmă trei condiţii pentru a putea lucra mai departe cu puştii, încă şase luni, pentru că aş fi vrut să merg cu ei şi la Elită, şi la turneul final de anul viitor:
1. Să fiu în federaţie de luni până vineri, câte opt-zece ore, să semnez condica! Tipic comunist!
2. Să fiu disponibil în orice moment să devin secund la oricare alt lot de juniori. Adică, eventual, să mă pună secund la nulitatea asta de Doru Isac, care a făcut dezastru la U19!
3. Să fac activitate de scouting prin ţară.
Probabil spre stupefacţia lui Burleanu, am răspuns pozitiv. Era un pachet făcut parcă special pentru a mă descuraja, dar mi-am călcat pe inimă special pentru a avea posibilitatea să-mi duc la capăt munca. Am solicitat doar 2.000 de euro pe lună, vreme de jumătate de an. Asta a fost singura mea condiţie! Mi s-a transmis că nu se poate trece peste 1.800 de euro Ce e căciuleala asta pe 200 de euro?!", a spus Răducioiu, care a continuat:
"E doar o altă dovadă că la vârful federaţiei nu sunt acceptat, pentru că, vezi Doamne, aş face parte din gaşca lui Mircea Sandu. Burleanu e un căcăcios, care mai avea un pic şi-mi cerea să-mi dau pantalonii jos! Un individ de o falsitate nemaiîntîlnită! O marionetă, care ne va împinge spre faliment! Un amator teleportat în fruntea fotbalului românesc! Vaffanculo! Eu mă raliez iniţiativei lui Hagi şi nu mai am ce căuta la meciurile echipei naţionale atâta vreme cât puştiul ăsta obraznic conduce federaţia!", şi-a continuat Răducioiu tirada la adresa lui Burleanu.