Premieră mondială: Bonus în criptomonede pentru cel mai tare KO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bonus

Cel mai spectaculos KO al serii de 4 iunie în gala Dynamite Fighting Show va fi răsplătit în criptomonede, fapt ce va reprezenta o premieră absolută în sporturile de contact.

Unul dintre sponsorii evenimentului va oferi 5.000 de DeGeThal celui mai tare KO şi 2.500 pentru meciul serii.

Criptomonedele şi-au făcut deja loc în lumea sportului, fiind deja vizibile în Premier League şi NBA. Manchester City şi-a lansat în luna martie a acestui an inclusiv propria monedă numită $CITY-crypto. Moneda DeGeThal este creată de un român şi va fi listată în zona de exchange în această vară cu un preţ de aproximativ 50 de cenţi.

"Cred că e o premieră globală în kickboxing ca sportivii să aibă bonusuri în crypto. Dacă până acum meciul serii primea o vacanţă într-un resort de lux, acum, datorită acestui parteneriat, sportivul poate deveni un jucător inclusiv pe piaţa crypto. Prin consiliere din partea partenerilor noştri, cu siguranţă va fi interesant de urmărit evoluţia. Pentru sportivii noştri, e un plus şi un bonus pentru a-i încuraja să facă spectacol. Am observat că această piaţă a a crescut enorm în ultima perioadă. Sunt bucuros de orice sprijin pe care îl primeşte sportul nostru, iar în acest caz cu atât mai mult, cât suntem primii în domeniu, mai ales că am văzut deja criptomonede în competiţii majore de baschet sau fotbal", a declarat Cătălin Moroşanu, promotorul Dynamite Fighting Show.

Gala Dynamite Fighting Show 11 - Momentul Adevărului va avea loc pe 4 iunie, de la ora 20:00, şi va putea fi urmărită în direct pe Pro X, Pro Tv şi online pe SportExtra.ro. În main event, Andrei Stoica va avea lupta decisivă cu Pavel Voronin, iar în co main event, Florin Rambo Lambagiu se va duela cu grecul Petros Vardakas.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite