Precedentul norocos. România s-a calificat la Euro 2008 chiar dacă a început campania cu un egal acasă
0
Tricolorii au început cu o victorie şase din cele opt campanii în urma cărora a ajuns la turnee finale, însă o remiză pe teren propriu s-a consemnat şi acum zece ani, la 2 septembrie 2006, România – Bulgaria 2-2, iar elevii lui Victor Piţurcă au încheiat ulterior pe primul loc grupa de calificare la Euro 2008, având cu 3 puncte mai mult decât Olanda.
Reprezentativa României a început preliminariile Cupei Mondiale din 2018 cu o remiză, scor 1-1, duminică seară, pe “Cluj Arena”, în compania selecţionatei Muntenegrului, în Grupa E de calificare.
“Nu ştiu de ce să nu fim optimişti după acest meci. Aşa ar trebui să fim tot timpul, pentru că avem calitate, trebuie să avem încredere în forţele naostre. Cred în jucători, cred în echipă şi nu putem câştiga o calificare din primul meci pentru că este un drum lung. Am văzut mutle lucruri bune astăzi, multe situaţii bune la 1-1 când nu am cedat. Am revenit şi asta fost un semn excelent. Ne avem soarta în mâinile noastre. Ne aşteaptă două meciuri grele pentru că jucăm cu echipe foarte fizice la care trebuie să marchezi folosind spaţii foarte mici. Câteodată îţi trebuie şi noroc, pe care noi azi nu l-am avut. Nu am câştigat, dar am fost foarte aproape astăzi. Poate data viitoare mai facem un pas”, a mai declarat după meci selecţionerul Christoph Daum.
Statistica îi dă dreptate doar parţial neamţului în vârstă de 63 de ani. De cele mai multe ori, campaniile în care România a început cu o remiză sau o înfrângere au fost ratate. Cu două excepţii. În preliminariile Cupei Mondiale din 1970, echipa naţională a debutat cu o înfrângere la scor. Portugalia lui Eusébio le-a administrat un sec 3-0 elevilor lui Angelo Niculescu, la Oeiras. Cu toate acestea, tricolorii s-au repliat şi au încheiat grupa din care mai făceau parte Grecia şi Elveţia pe primul loc, cu opt puncte, unul mai mult decât elenii, în condiţiile în care pe atunci se acordau doar două puncte la victorie. De asemenea, acum un deceniu, România începea campania de calificare la Euro 2008 cu un egal, 2-2 cu Bulgaria, la Constanţa, la 2 septembrie 2006.
Elevii lui Victor Piţurcă au condus cu 2-0, prin golurile marcate de Laurenţiu Roşu şi Ciprian Marica, dar au fost egalaţi în ultimele minute de joc, graţie reuşitelor lui Martin Petrov. Şi de această dată tricolorii s-au repliat şi au încheiat grupa de calificare din care mai făceau parte Olanda, Albania, Belarus, Slovenia şi Luxemburg pe primul loc, cu 29 de puncte, cu trei în plus faţă de batavi. Momentul decisiv al campaniei a fost reprezentat de victoria contra Olandei, scor 1-0, obţinută tot la Constanţa, la 13 octombrie 2007.
Ce a făcut România în primul meci, în campaniile victorioase
CM 1970 Portugalia – România 3-0
CM 1990 Bulgaria – România 1-3
CM 1994 România – Feroe 7-0
CE 1996 România – Azerbaijan 3-0
CM 1998 România – Lituania 3-0
CE 2000 România – Liechtenstein 7-0
CE 2008 România – Bulgaria 2-2
CE 2016 Grecia – România 0-1
Programul etapelor viitoare
8 octombrie 2016: Armenia - România, Muntenegru - Kazahstan (ora 19:00), Polonia - Danemarca (ora 21:45)
11 octombrie 2016: Kazahstan - România (ora 19:00), Danemarca - Muntenegru, Polonia - Armenia (ora 21:45)
11 noiembrie 2016: Armenia - Muntenegru (ora 19:00), Danemarca - Kazahstan, România - Polonia (ora 21:45)
26 martie 2017: Armenia - Kazahstan (ora 19:00), Muntenegru - Polonia, România - Danemarca (ora 21:45)
10 iunie 2017: Kazahstan - Danemarca (ora 19:00), Muntenegru - Armenia, Polonia - România (ora 21:45)
1 septembrie 2017: Kazahstan - Danemarca (ora 19:00), Danemarca - Polonia, România - Armenia (ora 21:45)
4 septembrie 2017: Armenia - Danemarca (ora 19:00), Muntenegru - România, Polonia - Kazahstan (ora 21:45)
5 octombrie 2017: Armenia - Polonia (ora 19:00), Muntenegru - Danemarca, România - Kazahstan (ora 21:45)
8 octombrie 2017: Danemarca - România, Kazahstan - Armenia, Polonia - Muntenegru (ora 19:00)