Petrolul -FCSB 0-2. "Roș-albaștrii" obțin prima victorie în deplasare în Superligă
0FCSB a jucat în deplasare la Ploiești un meci extrem de important atât pentru Nicolae Dică cât și pentru elevii săi care aveau nevoie să spargă gheața în deplasare, în noul sezon din Superligă.
La capătul unui meci în care a arătat un joc total diferit față de dezastrul de la Silkeborg, echipa condusă de Nicolae Dică a reușit să obțină victoria. Este prima victorie a roș-albaștrilor în deplasare în noul sezon, dar și primul meci din acest campionat în care FCSB nu primește gol.
Pe finalul primei reprize Omrani a depășit trei adversari în banda stângă și i-a centrat perfect lui Dawa care a deschis scorul. În repriza secundă oaspeții și-au dublat avantajul prin reușita lui Cordea, la doar 2 minute de la reluarea jocului.
Petrolul nu a contat foarte mult în atac, majoritatea acțiunilor ofensive fiind finalizate cu centrări care nu au ajuns la niciun jucător de-ai gazdelor. Pentru ploieșteni este a patra înfrângere consecutivă. După începutul excelent de campionat, nou-promovata din Ploiești a pierdut puncte importante și a căzut prima sub linia de play-off.
FCSB are o misiune dificilă să recupereze punctele pierdute în primele etape. Cu două partide restante, FCSB este pe locul 12. Trupa lui Dică a reușit să lege două victorii consecutive pentru prima dată în noul sezon. Urmează un meci important cu Silkeborg pe teren propriu unde roș-albaștrii trebuie spele rușinea din tur, unde au pierdut cu scorul de 5-0.