Otelul il va transfera pe atacantul nigerian John Ibeh

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacantul nigerian John Ike Ibeh, ultima dată la UTA Arad, în liga secundă, va semna zilele următoare un contract cu echipa de fotbal Oţelul Galaţi.

Ibeh, născut pe 16 aprilie 1986, a fost declarat liber de contract de către Federaţia Română de Fotbal, deoarece clubul UTA nu i-a mai achitat salariul pe ultimele luni. Ibeh poate juca atât ca atacant, cât şi ca mijlocaş stânga, el fiind jucător de piciorul stâng.

'Ne bucurăm de venirea lui Ibeh, un jucător bun, care ne poate ajuta foarte mult. Vom semna în zilele următoare contractul cu el', a declarat directorul general al clubului Oţelul, Marius Stan, pe site-ul oficial al grupării, citat de Agerpres.

Ibeh a mai jucat la FC Amsterdam (2001-2003), Hapoel Tel Aviv (2003-2005) şi la DWV Amsterdam (2005-2007).

Mijlocaşul croat Frane Vitaic şi atacantul bosniac Stevo Nikolic, aflaţi sub contract cu FC Oţelul Galaţi, nu şi-au dat acordul pentru rezilierea înţelegerilor semnate în vară şi conducerea le-a propus să rămână în prima echipă dacă vor accepta reducerea la jumătate a salariilor.

'Antrenorul Petre Grigoraş nu şi-a exprimat degeaba intenţia de a nu mai miza pe serviciile celor doi. Ei n-au dat randamentul scontat în turul campionatului, însă am discutat cu ei şi, ţinând cont de faptul că sunt plătiţi foarte bine, le-am propus reducerea la jumătate a salariilor. În cazul în care vor prinde în retur zece meciuri din cele 17 vor fi consideraţi titulari şi, în vară, îşi vor primi restul de bani, conform contractelor semnate în 2008. Acum depinde numai de ei. M-aş bucura ca ei să accepte această propunere', a declarat Marius Stan.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite