O poveste fabuloasă: La 94 de ani se pregăteşte pentru Mondialul de atletism din 2021!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elena Pagu, multiplă campioană europeană şi mondială în proba de marş pentru seniori, nu renunţă la sportul care i-a adus atâtea satisfacţii în ultimii 37 de ani.

Sărbătorim astăzi Ziua Internaţională a Sportului cu cel mai bun exemplu: o româncă de 94 de ani care duce o viaţă sănătoasă şi care a înţeles că mişcarea îţi poate prelungi viaţa.

Elena Pagu nu se dezminte la cei 94 de ani pe care îi va împlini peste două luni. Sportiva este multiplă campioană europeană şi mondială în proba de marş pentru seniori şi la viteză la 60 şi 100 metri a pierdut numărul medaliilor castigate.  

Ea a început să alerge la 57 de ani, atunci când a ieşit la pensie. A concurat în toată lumea şi are în palmares zeci de medalii mondiale şi europene la probele de marş şi viteză 60 şi 100 de metri.

„Sinceră să fiu nu mai ştiu câte medalii am câştigat! Eu nu am mizat pe trofee şi pe medalii, dar dacă sunt acolo şi îmi reprezint ţara, atunci vreau să fiu prima! Şi am fost de multe ori. O singură medalie am dat-o pentru că persoana şi-a dorit-o foarte mult. La aproape 94 de ani mă simt ca întotdeauna, gata de un antrenament, gata de treburile mele pe care trebuie să le fac, gata să mai fac câte o bucurie cuiva” - Elena Pagu, multiplă campioană europeană şi mondială în proba de marş la seniori.

De 12 ani, campioana are un manager care merge cu ea în toată lumea, acolo unde concurează. Pentru că anul acesta nu ştie daca va mai participa la vreun concurs din cauza Pandemiei de Coronavirus, doamna Elena şi-a făcut planuri pentru 2021. Nu va rata Campionatul Mondial de Marş din Portugalia!

”La toate concursurile vreau să merg, inclusiv la Campionatul Mondial din Portugalia de anul viitor!”  Elena Pagu – multiplă campioană europeană şi mondială în proba de marş la seniori.

Nici coronavirusul n-a oprit-o

Sportiva povesteşte cum Pandemia de Coronavirus nu a împiedicat-o să îşi urmeze programul pe care îl are de ani de zile! S-a antrenat o dată la două zile, uneori chiar în fiecare zi.

”Mi-am făcut o declaraţie scrisă şi am continuat să fac marş o zi da şi una nu. Au fost şi zile în care am făcut în fiecare zi. Oamenii, vecinii din porţiunea asta a oraşului mă ştiu, mă aplaudă, mă opresc, mă întreabă” - Elena Pagu, multiplă campioană europeană şi mondială în proba de marş la seniori.

 Fără medicamente, doar cu câte un pahar cu vin

Elena dezvăluie şi secretul sănătăţii şi al longevităţii sale! Nu a mai luat un medicament de 20 de ani, iar în fiecare seară bea câte o jumătate de pahar de vin.

”Eu nu iau medicamente, s-a mai întâmplat câte o scrânteală, să îmi rup o tibie sau să fac o hernie de disc.  Însă s-au rezolvat, mi-am revenit. Medicamente de ce să iau?! Mai beau câte o jumătate de pahar de vin.  Dacă nu, am băut puţină contravenţie. O tărie. Pot să beau vin , un pic, jumătate de pahar, după masa de seară” - Elena Pagu, multiplă campioană europeană şi mondială în proba de marş la seniori.

Timp de 8 ani a mers pe jos câte 14 kilometri  zilnic

Elena Pagu a intrat la liceu exact în timpul celui de-al doilea război mondial. Pe vremea aceea, se făceau opt ani de liceu, iar sportiva a mers în fiecare zi timp de opt ani, câte 14 kilometri pe jos ca să ajungă de la ea din sat la Piatra Neamţ, acolo unde învăţa.  

”Mă mir cum nu m-a mâncat vreun lup, pentru că între satul meu şi Piatra Neamţ era o distanţă de 2 km fără case, şi era câmp şi şoseaua trecea printr-o porţiune care nu era populată.  Îmi punea mama maculatorul şi o cutie de chibrituri, dacă iese vreun lup să dau foc la caiet” - Elena Pagu, multiplă campioană europeană şi mondială în proba de marş la seniori.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite