Năstase îi sfidează pe francezi: „Nasty“ a anunţat că va merge la French Open, deşi nu e dorit. „Ţiriac mă va ajuta“
0Căpitanul nejucător suspendat al echipei de Fed Cup a ajuns „oaia neagră“ a tenisului mondial, după ce le-a înjurat pe britanice la Mamaia.
Ilie Năstase e suspendat provizoriu de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) şi, deocamdată, n-a venit un verdict definitiv în cazul său.
Chiar dacă şefii sportului-alb au şi precizat că această suspendare vizează doar turneele ITF şi nu pe cele WTA, aşa cum sunt întrecerile de Grand Slam, organizatorii de la French Open şi Wimbledon au anunţat că Ilie Năstase nu va primi acreditare sau invitaţie din partea lor. Mai mult, englezii au şi precizat că îl vor opri pe „Nasty“ la poartă, dacă acesta se va prezenta cu bilet, ca orice spectator!
Francezii, în schimb, n-au fost atât de vehemenţi şi fostul lider ATP vrea să profite de acest lucru.
Ce a spus?
„Nu văd ce legătură avea Cupa Federaţiei cu Wimbledon şi cu Roland Garros, nu sunt turnee ITF. Asta nu am înţeles-o până acum. Mă duc la Paris, mă duc la Luvru şi la Turnul Eiffel şi să mănânc bine. Mă duc, da. Nu ştiu dacă sunt suspendat. Nu o să-mi dea acreditarea, dar bănuiesc că pot să merg ca spectator. Dacă domnul Ţiriac îmi dă un bilet nu ştiu de ce n-ar fi valabil. Depinde de câte bilete îmi dă domnul Ţiriac“, a spus Năstase.
El a comentat şi cele două tabere care s-au format în jurul său, cea a susţinătorilor şi cea a contestatarilor.
„Sunt câţiva alături de mine, dar nu o să mă laud acum că sunt în spatele meu. A fost foarte frumos pentru mine că Boris Becker m-a susţinut pe Instagram. Nu ştiu daca voi vorbi cu Serena Wiliams, pentru că nu ştiu cât de gravă e situaţia, cât de urât i-au prezentat-o ei“, a adăugat fostul lider ATP.