MTS Motorsport România – EXE Software, la un pas de finalizarea unui sezon excelent

0
Publicat:

Până acum, rezultatele celei mai noi echipe din circuit, MTS Motorsport România – EXE Software, sunt unele lăudabile, ținând cont că există piloți noi, veniți abia anul acesta, iar echipa are cel mai mic buget anual.

Motorsportul se dezvoltă spectaculos în România. FOTO: Arhiva Adevărul
Motorsportul se dezvoltă spectaculos în România. FOTO: Arhiva Adevărul

Concret, la clasa S1000, Cătălin Cazacu se află pe locul doi în campionatul pe piloți, în timp ce colegul lui, Cătălin Marin, se află pe șase. Tot la S1000, în campionatul pe echipe, MTS Motorsport România – EXE Software este pe locul doi. La clasa S300, Matei Florea se situează pe locul patru, cu șanse reale de a termina pe locul doi campionatul.

„Cu toate că încă suntem la început de drum, faptul că atat piloții, cât și staff-ul formează o echipă, în adevăratul sens al cuvântului, lucrurile au mers mult mai bine decât ne așteptam, atât din punct de vedere sportiv, cât și din punct de vedere al relațiilor și unității care s-a creat în interorul boxei”, a declarat Team Manager-ul echipei, Andrei Stamate.

Și în cadrul Ohvale Cup România, piloții echipei domină, Matei Florea și Andrei Cazacu fiind la egalitate de puncte, pe primul loc, tot cu două etape rămase de disputat.

„Ne dorim să terminam pe podium la campionatul pe echipe, atât la clasa S1000, cât și la clasa S300, iar pe plan individual, să avem toți cei trei piloti care participă în MotoRC pe podium la finalul anului și să câștigăm Ohvale Cup România, acest obiectiv fiind deja matematic asigurat. Cătălin Marin a progresat enorm, față de anul trecut și, cu toate că el concurează cu o motocicletă mult inferioară din punct de vedere tehnic, acesta este o prezență constantă. în Top5 la fiecare cursa. Matei Florea a reușit să devină un pretendent la titlul de campion, iar pe circuitul de la Serres din Grecia, circuit pe care se afla pentru prima oară, a reușit să obțină un loc doi absolut senzațional. Totodată, Andrei Cazacu, fiul lui Cătălin Cazacu, care este la primul său an de competiție, având doar 11 ani!, reușește să câștige curse și să demonstreze că este un adevărat talent, fiind la egalitate de puncte cu Matei Florea, pe locul 1, în cadrul Ohvale Cup România”, a mai spus Andrei Stamate.

Cele mai dificile curse pentru echipă, anul acesta, au fost în etapa a doua, când piloții MTS Motorsport România – EXE Software și-au adjudecat locurile 1 și 2 la ultimul viraj al cursei. Și etapa a treia, din Grecia, a fost o mare provocare, cursele ținându-se la o temperatură de aproximativ 40 de grade Celsius și peste 65 de grade Celsius la nivelul asfaltului, iar piloții s-au luptat cu deshidratarea și epuizarea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite