„Moruţan, ţiganul meu“: Derapaj după ultimul meci al lui Galatasaray VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Olimpiu Moruţan
Olimpiu Moruţan

Uneori, apar episoade revoltătoare, nu din răutate, ci din cauza faptului că unii oameni nu realizează gravitatea unor gesturi.

Olimpiu Moruţan a fost eroul meciului câştigat, duminică seară, de Galatasaray, în deplasare, cu Rizespor. Aşa cum „Adevărul“ a scris aici, românul a punctat, în minutul 90+11, aducând victoria echipei sale, scor 3-2.

Chiar dacă a ajuns de puţin timp la Istanbul, „Oli“ şi-a făcut deja prieteni printre colegii săi. Mai ales că, în general, turcii au o impresie bună despre fotbaliştii români, după ce, în trecut, Hagi, Popescu sau Adrian Ilie au scris istorie la Galata. 

Încântat de victoria obţinută contra celor de la Rizespor, fundaşul Alpaslan Öztürk (28 de ani) a publicat pe contul său de Instagram o poză alături de Moruţan. Doar că, potrivit Spotmedia, apărătorul celor de la Galata a pus pe fundalul imaginii melodia „Ţiganul meu“, interpretată de Ebru Gundeş! 

Brigada de pe „Parc des Princes“, jignită de Okan Buruk

Nu e prima dată când turcii au astfel de derapaje! În decembrie 2020, în controversatul meci PSG - Istanbul Başakşehir, arbitrul Sebastian Colţescu a fost şicanat de tehnicianul de atunci al turcilor, Okan Buruk. 

Fost coleg de echipă cu Hagi şi Popescu, în perioada Galatasaray, Buruk l-a „înţepat“ pe Colţescu, în mod repetat. La un moment dat, s-a şi auzit o frază rostită de Buruk: „În ţara mea, se spune că românii sunt gypsy (n.r. - ţigani). Dar eu nu pot să spun <<ţigan>> aici“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite