Monopolul a fost spart: Cum şi-a ales handbalul românesc noul preşedinte. Culisele unei zile incendiare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Din (dreapta)
Constantin Din (dreapta)

După opt ani la şefia Federaţiei de Handbal, Alexandru Dedu a fost învins în alegeri. Constantin Din, fost arbitru internaţional, este noul preşedinte

Chiar dacă Alexandru Dedu a fost acuzat de multe în cei opt ani în care a fost în funcţia de preşedinte a Federaţiei de Handbal, forul condus de el nu seamănă deloc cu cel care are birourile la Casa Fotbalului. Dacă la Federaţia de Fotbal a fost un singur candidat, Răzvan Burleanu, alegerile semănând cu cele de la Partidul Comunist Român din perioada anilor '70, la handbal, patru persoane şi-au depus candidaturile. Pe lângă Alexandru Dedu (50 de ani), care a rezistat două mandate, chiar şi în condiţiile în care a fost criticat dur mai ales de Generaţia de Aur a handbalului masculin, în alegeri au intrat şi fostul arbitru internaţional Constantin Din (58 de ani), fostul jucător Bogdan Voina (43 de ani), fiul campionului mondial Radu Voina, şi profesorul Maximilian Gavrilă (68 de ani), preşedinte al ACS Şcoala 181 SSP Bucureşti.

Prima parte a alegerilor nu a decurs fără acuze, fără nervi, mai ales că cinci foşti campioni mondiali, Cristian Gaţu, Cornel Oţelea, Valentin Samungi, Radu Voina şi Mihai Marinescu au cerut să fie lăsaţi în sala de şedinţă, cererea lor fiind considerată nestatutară. „Dacă la Federaţia de Gimnastică ar veni Nadia Comăneci, nu i s-ar accepta participarea? Statutul FRH a fost schimbat în aşa fel încât nici măcar preşedintele de onoare Cristian Gaţu nu are dreptul să intre. Este fără precedent. Este umilinţă totală pentru noi. Ăsta este respectul pentru noi, nişte generaţii care au făcut şi ele un pic de handbal”, a atacat Radu Voina, al cărui fiu, Bogdan, era unul dintre candidaţi.

După primul tur, doar Din şi Dedu au ieşit bine, cu 95, respectiv 79 de voturi, cei doi ajungând în turul doi. Totuşi, pentru Dedu părea că Pământul se clatină. Avea mai puţine voturi şi, în plus, ocupantul locului trei în cursă, Bogdan Voina, ales de 48 de cluburi, decisese să-l susţină pe fostul arbitru internaţional.

Şi ce părea că se va întâmpla după primul tur, că Dedu va trebui să-şi ia adio de la şefia FRH, s-a întâmplat. Din a obţinut 157 de voturi, în timp ce preşedintele în exerciţiu, doar 66.

„Este o zi foarte frumoasă, iubesc din toată inima handbalul românesc. Mă bucur că s-a terminat aşa. Vreau să mulţumesc din suflet tuturor pentru încrederea acordată şi vă promit că nu o să vă dezamăgesc. Mulţumesc şi actualei conduceri pentru ce a reuşit să facă în aceşti opt ani. Vă promit că handbalul românesc, împreună cu dumneavoastră, este pe mâini bune”, a spus Din.

Dedu s-a arătat surprins la finalul numărătorii voturilor, dar şi-a recunoscut înfrângerea. „Nu mă aşteptam la un asemenea rezultat. Nimănui nu-i place să piardă, dar în momentul acesta cred că simt multă uşurare. Federaţia Română de Handbal e o federaţie grea şi te consumă. Am vorbit cu domnul Din şi de luni începem procesul de tranziţie. O să-i stau la dispoziţie cu absolut orice fiindcă handbalul e mai presus de Dedu sau de Din”, a precizat fostul preşedinte.

Voturi primul tur

Constantin Din, 95 de voturi: Vreau să facem lucruri bune, să descentralizăm handbalul românesc.

Alexandru Dedu, 79 de voturi: Sunt cel mai hoţ, cel mai urât, cel mai gras. Asta au scris despre mine ziarele, asta e.

Bogdan Voina, 48 de voturi: Îmi amintesc de generaţia tatălui meu. Avem nevoie de o direcţie bună.

Maximilian Gavrilă, 1 vot: Putem merge spre viitor sau spre dezastru. Dumneavoastră decideţi. Gandiţi-vă la ce va urma.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite