Mondialul de rugby. Povestea lui Vali Ursache, eroul crescut la sat: “Nu e o ruşine să lucrezi pământul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Ursache FOTO Getty Images
Valentin Ursache FOTO Getty Images

Eseul României împotriva Franţei a fost marcat de Valentin Ursache, jucător în Hexagon, la Oyonnax. Născut în decembrie 1982 în comuna Valea Seacă din judeţul Neamţ, Ursache a muncit în ograda părinţilor până la 16 ani.

Eseul României împotriva Franţei a fost marcat de Valentin Ursache, jucător în Hexagon, la Oyonnax. Născut în decembrie 1985 în comuna Valea Seacă din judeţul Neamţ, Ursache a muncit în ograda părinţilor până la 16 ani, când a decis să renunţe la treburile gospodăreşti pentru a se dedica rugbyului. „Nu mă simt aiurea să vorbesc despre toate aceste lucruri pentru că nu e o ruşine să lucrezi pământul. Mai ruşine mi-ar fi să dau cuiva în cap sau să trăiesc pe spinarea părinţilor. Am crescut într-o familie simplă care m-a învăţat că fără muncă şi respect nu ajungi niciunde în viaţă", a spus el într-un articol din Prosport.

Vali Ursache a început rugbyul la Arad, după care a mai jucat la Steaua şi la Baia Mare. Ursache este la a treia Cupă Mondială la care ia parte, după cele din 2007 şi 2011. 
Ursu şi Bubu, fraţii din naţionala noastră
Vali Ursache şi-a tras fratele mai mic înspre acest sport, iar Adrian a prins şi el lotul pentru Cupa Mondială, intrând în repriza a doua a meciului cu Franţa. Ursu şi Bubu, cum sunt ei porecliţi, formează prima pereche de fraţi care reprezintă România la un Mondial. Valentin Ursache face parte din linia a doua, iar Adrian este pilier, ceea ce înseamnă că fratele mai mare împinge mezinul la grămadă. “E un sentiment incredibil să legi grămada în spatele fratelui tău”, consideră Vali Ursache.
Interesant este că fratele mai mic, Adrian, a început acest sport abia în urmă cu opt ani. "Jucam la Arad şi antrenorul de acolo, Ovidiu Şerban căuta pilieri. I-am zis că îl aduc pe frate-miu să dea câteva teste. Ştiam ce forţă are, suntem nativi pentru sportul acesta, nu mă îndoiam că nu va trece. Problema era că nu ştia regulile", îşi aminteşte Vali.

De la 16 ani trăiesc pe spatele meu, nu le-am cerut părinţilor niciun ban, iar pentru mine asta e o satisfacţie Vali Ursache  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite