Moment de cotitură pentru România în fața Europei: suntem la 5 zile de o premieră istorică sau de un potențial eșec
0De la o vreme încoace, România ajunge atât de rar la turneele finale, încât ai fi tentat să crezi că, atunci când obținem o calificare, putem să o transformăm într-o sărbătoare. Din păcate, nici vorba de așa ceva!

Euro 2024, care va porni la drum de vineri, cu meciul Germania – Scoția (ora 22.00, Pro TV) de la Munchen, ne arată cu totul altceva. Mai precis, pesimism în rândul fanilor, plus încordare și pretenții absurde în cadrul lotului. Această situație a fost evidențiată, mai întâi, după sosirea naționalei în Germania. În loc să fie relaxați și bine dispuși, unii tricolori i-au tratat cu răceală pe fanii care i-au așteptat la Melchior Park Hotel. Apoi, a venit cerința absurdă a selecționerului Edward Iordănescu, de a închide zona din jurul unității de cazare cu niște bannere, astfel încât să nu se vadă nimic de afară. Pretenție respinsă, firește, de gazde.
Cele două episoade redau dimensiunea tensiunii care înconjoară echipa națională. Și, cu cât ne vom apropia de meciul nostru de debut, cel cu Ucraina, stresul va fi mai mare. Mai ales că declarațiile din ultimele zile au tot amplificat importanța partidei. Luni, la plecarea spre Germania, Mihai Stoichiță (șeful Comisiei Tehnice FRF), s-a referit, în mod explicit, la confruntarea de luni, de la Munchen.
„Cel mai important meci al naţionalei de la acest European e cel cu Ucraina. Pentru mine, e meciul care decide totul. Un rezultat pozitiv cu Ucraina te face să ai pretenţii mari în continuare. Şi un egal e pozitiv, dar e mai greu cu el pentru că, ulterior, trebuie să fii atent la indirecte (n.r. – jocul rezultatelor). Dar, dacă am câştiga cu Ucraina, am fi mult mai puţin atenţi la indirecte şi mult mai atenţi la noi“, a precizat Stoichiţă pe Aeroportul „Henri Coandă“.
La fel a vorbit și fostul internațional, Silviu Lung, în dialog cu Agerpres: „Eu cred că depinde (n.r. – parcursul României la Euro 2024) de cum vor începe prima partidă. Dacă vor face un rezultat pozitiv cu Ucraina, probabil că vor fi pe un munte de încredere pentru următoarele două jocuri. E adevărat, toate meciurile sunt importante, dar primul meci îţi poate da o încredere enormă“.
Fostul căpitan al naționalei, Gică Popescu, a subliniat și el că România – Ucraina e meciul care ne poate influența enorm parcursul ulterior la acest turneu final.
„Întotdeauna, când am avut o victorie în meciul de debut, am ieşit din grupe. Nu putem să aşteptăm până la ultimul meci (n.r. – cu Slovacia) pentru a face 3 puncte. Avem un meci greu contra Ucrainei, care are jucători foarte valoroşi, care evoluează la cluburi importante din Europa. Startul e întotdeauna vital. Dacă reuşim o victorie, am mai avea nevoie poate de un punct (n.r. – pentru calificarea în optimi). Cu două victorii, deja sigur mergem mai departe. Desigur, contra Ucrainei, va fi această emoţie de început a băieţilor noştri. Mulţi n-au mai jucat la un turneu final şi emoţiile vor fi prezente. Dar va trebui să jucăm cu curaj, să punem probleme“, a declarat Gică Popescu, la Antena Sport.
În Franța, ne-am „dezumflat“ după primul meci
Fără îndoială, debutul în orice competiție contează enorm. De altfel, un clișeu fotbalistic spune că primul meci e întotdeauna cel mai greu. Pe de altă parte, tot ce e mult strică. Iar dacă punem un preț mult prea mare pe confruntarea cu Ucraina, atunci riscăm să pățim ce s-a întâmplat în Franța, la Euro 2016.
Atunci, pe „Stade de France“, tricolorii au avut onoarea de a juca meciul de deschidere, cu gazda turneului. Și, într-adevăr, naționala pregătită de Anghel Iordănescu a avut o prestație foarte bună. A pierdut însă pe final, după o execuție magnifică a lui Payet. Din păcate, consumul fizic și mental de la acel meci a cam „dezumflat“ naționala. Pentru ca apoi, contra Elveției, jucătorii abia au „stat în ghete“ și doar norocul ne-a adus un punct (1-1). Iar în ultimul meci din grupe, la Lyon, Albania ne-a învins mult mai clar decât ce reflectă scorul final, 1-0. Așadar, Euro 2016 a început și s-a cam terminat pentru noi, odată cu acel meci cu Franța. Motiv pentru care ar fi indicat să nu repetăm acum greșeala, exagerând cu importanța duelului cu Ucraina.
După 26 de ani...
Statistica participărilor noastre în turnee finale ne spune că am debutat cu dreptul, cu o victorie adică, de puține ori. De fapt, au trecut 26 de ani de când am câștigat prima partidă într-o competiție fotbalistică majoră. Se întâmpla la Mondialul din 1998, găzduit de Franța, când am învins Columbia, cu acel gol fabulos înscris de Adrian Ilie. Și, într-adevăr, cele trei puncte obținute atunci ne-au deschis calea spre o calificare în optimi, unde ne-a învins Croația, scor 1-0, după un meci fără istoric.
De remarcat că singură dată când am depășit faza grupelor la un European, în 2000, acel turneu final a început cu o remiză pentru noi: 1-1 cu o echipă modestă a nemților. Apoi, am pierdut dramatic, cu Portugalia, scor 0-1, cu un gol încasat în minutul 90+4. Ne-am revanșat însă, învingând Anglia, scor 3-2, victoria fiind adusă de penalty-ul transformat de Ganea (89). Acel meci e și singurul câștigat de România la Campionatele Europene, în cele cinci participări de până acum.

Lucescu vede o mare forță în naționala Ucrainei
Liber de contract, Mircea Lucescu (78 de ani) a asistat la ultimele amicale ale României înainte de Euro 2024, 0-0 cu Bulgaria și cu Liechtenstein, ambele pe Stadionul Steaua. Și reputatul tehnician a fost dezamăgit. De altfel, a și părăsit arena, înainte de ultimul fluier al meciului cu Liechtenstein, criticând alegerile federației în ceea ce privește programul de pregătire pentru turneul final. Văzând ce joacă România și fiind un foarte bun cunoscător al fotbalului ucrainean, unde a pregătit Șahtior Donețk și Dinamo Kiev, „Il Luce“ a avertizat că ne așteaptă o partidă infernală, la Munchen. „Eu am cel puțin 12-13 jucători acolo (n.r. - în lotul Ucrainei), cu care am lucrat, pe care i-am antrenat. Pe mulți fotbaliști eu i-am promovat la echipa națională. Au omogenitate. Mă refer la omogenitate de joc, dar și emoțional-sentimentală. Sunt foarte apropiați, ceea ce le dă o forță extraordinară. Uitați-vă la ce echipe sunt în Europa ucrainienii: Real Madrid, Arsenal, Chelsea, Benfica, Girona, locul 3 în Spania, alți doi în Premier League. Modul cum își promovează jucătorii tineri e senzațional. Sunt mult, mult peste România. Academiile lor sunt mult mai bune decât cele de la noi. Ei produc jucători pe bandă rulantă. Cred că naționala de azi a Ucrainei e cea mai bună pe care au avut-o, de la cea de la Word Cup 2006 încoace. E peste acea echipă. Motiv pentru care eu o văd capabilă să fie surpriza acestui Euro. Îi văd să ajungă chiar și până în semifinale!“, a declarat Lucescu, în dialog cu jurnalistul Dan Udrea, de la golazo.ro.
Reporterul „Adevărul“, Paul Cirican, un jurnalist cu peste două decenii de experiență, prezent la mai multe competiții majore de-a lungul anilor, va transmite din Germania. De acolo, va realiza reportaje și va urmări parcursul tricolorilor la turneul final.
Când și unde joacă România la Euro 2024, în grupa E
*17 iunie: ROMÂNIA – Ucraina (Munchen, 16.00), Belgia – Slovacia (Frankfurt, 19.00)
*21 iunie: Slovacia – Ucraina (Dusseldorf, 16.00)
*22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Koln, 22.00)
*26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19.00), Ucraina – Belgia (Stuttgart, 19.00)
Se califică în faza optimilor de finală primele două clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune patru locuri trei din toate cele șase grupe Euro 2024.
Pro TV, Pro Arena și platforma VOYO transmit Campionatul European din Germania. Echipa de comentatori va fi formată din Cristian Pintea, Ion Alexandru, Mihai Dedu și Andrei Grecu.
Lotul României
*Portari: Niță (Gaziantep), H. Moldovan (Atletico Madrid), Târnovanu (FCSB)
*Fundași: Rațiu (Rayo Vallecano), Mogoș (CFR Cluj), Drăgușin (Tottenham), Racovițan (Rakow), Rus (Pafos), Nedelcearu (Palermo), Burcă (Al-Okhdood), Bancu (Universitatea Craiova)
*Mijlocași: Sorescu (Gaziantep), M. Marin (Pisa), Cicâldău (Konyaspor), R. Marin (Empoli), Stanciu (Damac), Șut (FCSB), Olaru (FCSB), Man (Parma), Mihăilă (Parma), I. Hagi (Alaves), Coman (FCSB)
*Atacanți: Drăguș (Gaziantep), Pușcaș (Bari), Alibec (Muaither), Bîrligea (CFR Cluj)