Miză financiară uriaşă pentru Simona Halep în America. Câţi bani poate câştiga jucătoarea noastră la US Open
0Simona Halep caută încă drumul către primul Grand Slem din cariera ei, iar următoarea ocazie este turneul de la US Open.
Simona Halep va avea un motiv în plus pentru a-şi dori titlul la US Open: se vor acorda cele mai mari premii din istorie. Organizatorii US Open au anunţat pentru ediţia care va începe în august premii record de 46,3 milioane de dolari.
Campionii de la simplu feminin şi masculin vor lua câte un cec de 3,5 milioane de dolari. Şi finaliştii se vor umple de bani, urmând să le intre în cont câte 1,75 milioane de dolari. Faţă de ediţia trecută, premiile sunt mai mari cu 10%. Ca de obicei, şi la această ediţie a US Open, Simona Halep se numără printre favorite şi poate cine ştie, chiar va da lovitura în America.