Video Mișcare genială de marketing a unui român în fotbalul european. Imaginile fac senzație pe Instagram
0Echipa de fotbal Genoa a pierdut ieri în Serie A, 1-2 cu Fiorentina, în deplasare, iar formația preluată de omul de afaceri român Dan Șucu, 61 de ani, este pe locul 12 în campionat, după 23 de etape.

Șucu încearcă să întărescă echipa. Săptămâna trecută l-a adus pe camerunezul Jean Onana Jr, care a devenit este un noul jucător de la Genoa și sunt șanse să fie și ultimul sosit până la vară, în condițiile în care astăzi, 3 februarie, se încheie perioada de mercato în Italia și nu se mai pot face achiziții.
Mijlocașul în vârstă de 25 de ani a venit din Turcia, de la Besiktas Istanbul, sub formă împrumutat cu opțiune de cumpărare.
Clubul rossoblù a anunțat sosirea jucătorului pe rețelele de socializare cu un videoclip genial, apreciază presa peninsulară, mizând imaginea lui cu pasaje muzicale din „What’s My Name?”, o melodie cântată de Rihanna. Într-un pasaj, fotbalistul întreabă în engleză „Cine este numele meu?”, iar vedeta răspunde în videoclip: „Onana”!
Golea, specialist în marketing digital, cooptat în club
Ideea de pe Instagram a celor de la Genoa are și o poveste în spate. Coincide cu cooptarea în Consiliul de Administrație de la Genoa a lui Ovidiu Golea, expert în marketing digital și software.
Dan Șucu i-a propus tânărului pe care îl consideră „mâna sa dreaptă” în ceea ce privește marketingul să se implice în noua provocare, la un alt nivel, numită Genoa.
Antreprenorul a solicitat o analiză minuțioasă a potențialului de creștere pe care îl pot atinge vânzările clubului, pentru ca ulterior să stabilizeze departamentul și să contureze o strategie bine definită.
Golea a urmat cursurile Facultății de Medicină, iar pe parcurs, a descoperit marketing-ul digital, domeniu care l-a atras.