Mircea Sandu: "Am remarcat mai mulţi jucători cehi decât de la noi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Sandu
Mircea Sandu

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, la Mogoşoaia, după meciul România - Cehia, scor 1-3, de la Campionatul European under-19, că a remarcat mai mulţi jucători de la adversari decât din rândul "tricolorilor".

"Este păcat că s-au investit bani, şi se vor investi în continuare, în infrastructură, aşa că trebuie să avem şi rezultate. Am remarcat mai mulţi jucători cehi decât de la noi. Nu înţeleg ce au fost cu declaraţiile de dinaintea medciului cum că vom evolua ca Barcelona. Ar trebui să ne uităm la spanioli care în 15 minute au arătat un fotbal adevărat", a spus Sandu, potrivit Mediafax.

Selecţionerul naţionalei under-19 a României, Lucian Burchel, consideră că accidentarea lui Ionuţ Peteleu şi înlocuirea acestuia au destabilizat partea dreaptă: "Am pornit cam greu şi am fost destabilizaţi pe partea dreaptă din cauza ieşirii lui Peteleu.

Compartimentul de mijloc a fost sub ceea ce ne-am aşteptat. Avem jucători cu experienţă la nivelul Ligii a II-a, dar ei nu au asigurat superioritatea la mijloc şi nici nu au ajutat atacul. Cu toţii suntem dezamăgiţi şi îmi pare rău că am cedat jocul din mână pe greşelile noastre şi din cauza presiunii adversarului.

Este un scor cam sever şi vom încerca în meciul următor să arătăm jocul nostru combinativ care pe alocuri ne-a reuşit şi astăzi".

Echipa naţională under-19 a României a fost învinsă, miercuri, la Chiajna, în faţa a 3.000 de spectatori, cu scorul de 3-1 (1-1), de reprezentativa similară a Cehiei, în prima etapă a grupei A de la Campionatul European.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite