Mircea Lucescu, după calificarea România la EURO: „Și-au dat seama că era obligatorie calificarea”

0
Publicat:

Mircea Lucescu este de părere că România a fost „obligată“ să se califice, pentru că grupa nu a fost cea mai grea.

Mircea Lucescu FOTO Getty Images
Mircea Lucescu FOTO Getty Images

Chiar dacă evoluțiile din actuala campanie au fost de multe ori modeste, naționala lui Edi Iordănescu a reușit o performanță de excepție, obținând matematic calificarea la turneul final cu o etapă înainte de finalul preliminariilor.

Antrenorul Mircea Lucescu a felicitat tricolorii, dar și pe Edi Iordănescu. „E o calificare importantă, fotbalul s-a nivelat, pentru că foarte multe țări mici au investit, au jucători dispuși la performanță și, sigur, echipele mari rămân echipele mari.

Lupta pentru a ajunge la un turneu final devine din ce în ce mai grea. Cu atât mai mult, merită felicitări. Sper ca această calificare să ducă la apariția unui nucleu de jucători.

Felicit Federația și îl felicit pe Edi Iordănescu, e tânăr și poate duce munca mai departe. El a creat un nucleu de jucători, nu se poate face performanță dacă schimbi mereu jucătorii. A fost mai inspirat decât Yakin, care a schimbat mereu cei mai buni jucători și Elveția a pierdut puncte importante pe final de partidă“, a declarat Mircea Lucescu, la Digi Sport Special.

Antrenorul Lucescu crede că, dacă nu ar fi reușit calificarea, cariera lui Edi Iordănescu s-ar fi oprit. „Nu e ușor să duci o astfel de echipă la calificare, cu presiunea care a existat. A fost o presiune creată de ei, pentru că și-au dat seama că era obligatorie calificarea”, a adăugat el.

În preliminariile pentru CE 2008, România a fost într-o grupă cu Olanda, Bulgaria, Belarus, Albania, Slovenia și Luxemburg. Din 12 partide, am avut 9 victorii, 2 egaluri și 1 înfrângere. Calificarea a fost obținută cu două etape înainte de final, când ”tricolorii” aveau 26 de puncte, Olanda 23, iar Bulgaria 19.

La final, România s-a clasat prima, cu 29 puncte, urmată de Olanda, 26, cele două calificându-se pentru turneul final, iar Bulgaria, prima sub linie, a totalizat 25.

Pentru România urmează meciul cu Elveția, programat marți, pe 21 noiembrie, de la ora 21.45, pe Arena Națională (Antena 1), în cadrul ultimei runde din această campanie de calificare. Neînvinsă după nouă meciuri, naționala lui Edi Iordănescu este liderul grupei preliminare a Euro 2024, după ce Elveţia a remizat acasă cu Kosovo, 1-1.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite