Mihaela Buzărnescu, despre procesul intentat împotriva WTA, după o decizie care i-a pricinuit o accidentare gravă
0Mihaela Buzărnescu a acţionat în judecată Asociaţia de Tenis Feminin (WTA), context în care a povestit ce a determinat-o să facă acest lucru.
Turneul din Montreal, din 2018, a reprezentat pentru Mihaela Buzărnescu un episod mai puţin plăcut, jucătoarea de tenis accidentându-se grav, pe atunci.
Mai exact, sportiva a „cedat”, după ce a solicitat arbitrului oprirea meciului, din pricina suprafeţei ude de joc. Decizia arbitrului a fost, însă, aceea de a lăsa meciul să continue, ceea ce a „costat-o” pe Mihaela Buzărnescu o alunecare, transformată într-o accidentare, care a reprezentat finalul sezonului pentru conaţionala noastră.
De atunci, Mihaela Buzărnescu s-a orientat către instanţă, declarând pentru tiebreak.ro: „Sper să se vadă că au greşit. Sper să fie mai atenţi şi cu alţi jucători. Când te accidentezi din cauza ta este una, dar când te accidentezi din cauza altora este şi mai grav. Ar trebui să aibă o abordare diferită, să aibă mult mai mult respect faţă de noi. Va dura un număr de ani procesul, sunt persoane care se ocupă de asta”.