Metal Galaţi şi Dinamo, victorii în prima zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Olga Tocko (Metal Galaţi)
Olga Tocko (Metal Galaţi)

Al treilea turneu al grupei locurilor 1-4 la volei feminin a început aseară la Galaţi cu succese clare ale celor două echipe care se află în fruntea clasamentului la egalitate de puncte, Metal Galaţi şi Dinamo.

În prima partidă a zilei, Dinamo Bucureşti s-a impus destul de uşor în faţa celor de la Ştiinţa Bacău, cu 3-0 (25-20, 25-21, 25-19).


A urmat derbiul zilei, meciul dintre Metal Galaţi şi Tomis Constanţa, câştigat de formaţia gălăţeană cu 3-0 (25-21, 25-22, 25-20).

Tomis, care învinsese pe Metal în urmă cu o săptămână în turneul pe care l-a găzduit şi se apropiase la un singur punct de primul loc, a dominat începutul de meci şi a condus în primul set până aproape de final. Metal a revenit de la 18-20 în special datorită serviciilor în forţă ale Jelenei Alajbeg şi a luat setul cu 25-21.
Superioare la recepţie şi cu Olga Tocko de neoprit la fileu, Metal a intrat în avantaj în finalurile următoarelor două seturi, gestionate în favoarea sa fără emoţii.


„Am început mai greu, a fost un meci foarte dificil, dar important este că am fost unite şi am reuşit să câştigăm. Aveam mare nevoie de această victorie după acel eşec în faţa celor de la Tomis în turneul precedent. Acum ne concentrăm asupra meciului de sâmbătă, trebuie să batem pe Dinamo şi abia apoi o să privim spre clasament şi să facem calcule", a declarat Daiana Mureşan, jucătoarea de la Metal care a avut una dintre cele mai bune evoluţii din acest sezon.


Deşi Tomis s-a depărtat la două puncte de contracandidatele la titlu în urma acestei înfrângeri, antrenorul Constantin Alexe ctrede că încă mai poate câştiga campionatul. „Nu s-au terminat şansele noastre odată cu această înfrângere. Mai avem cinci meciuri şi luptăm până la capăt. Am pierdut astăzi pe finalurile de set, momente în care ne-a lipsit concentrarea", a declarat Constantin Alexe.


În clasament, conduc Dinamo şi Metal cu câte 22 de puncte, urmate de Tomis cu 20 de puncte.

Program


Sâmbătă
ora 16.30 Tomis - Ştiinţa Bacău
ora 19.00 Metal - Dinamo

Duminică
ora 16.30 Metal - Ştiinţa Bacău
ora 19.00 Tomis - Dinamo

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite