Marius Şumudică, caterincă şi săgeţi către oficialii FRF. E supărat că nu a fost pus nici măcar pe lista pentru Naţională
0Marius Şumudică (50 de ani) l-a ironizat pe directorul tehnic al FRF, pe Mihai Stoichiţă, despre care a spus că e singurul care merită postul de selecţioner.
”Sincer, în momentul de faţă eu l-aş pune pe domnul Stoichiţă. Este cel mai bun şi cel mai în măsură să conducă. Este în miezul problemei acolo de 5 ani, ştie foarte bine ce se întâmplă, am văzut că dă ordine din tribună. Cred că domnul Stoichiţă este foarte bine pregătit. Să ne ducă la Euro în viitoarea campanie? Nu, domne’, nu. Dacă apare domnul Stoichiţă, cred că fac ăştia o derogare şi apare şi prin Qatar”, a spus antrenorul lui Malatyaspor, conform Digi Sport, la revenirea în ţară.