Lionel Messi, prima reacție după ce devenise ținta huiduielilor fanilor parizieni
0Lionel Messi, starul argentinian în vârstă de 35 de ani, a vorbit în premieră despre problemele avute cu fanii lui PSG, care l-au huiduit la toate meciurile înainte plecării la Inter Miami.
Starul argentinian nu își explică nici acum ce s-a întâmplat, în special după ce a fost primit foarte bine la PSG după plecarea de la FC Barcelona. „La început totul a fost excelent. Am primit multe încurajări, după cum am mai spus-o, dar după oamenii au început să mă trateze diferit, mă refer la o parte a publicului. Majoritatea s-a comportat ok, dar după a fost o ruptură.
Lucrurile astea se întâmplă însă, așa cum au pățit și Neymar, și Mbappe. Așa se comportă ei acolo. Rămâne însă o nedumerire pentru mine”, a spus Lionel Messi, potrivit BeinSports.
Va fi coleg cu Sergio Busquets
La Inter Miami, echipă patronată de David Beckham, Lionel Messi va fi coleg cu un fost coechipier de la fosta mare echipă a Barcelonei. Americanii au reușit să-l convingă pe Sergio Busquets, jucător cu peste 700 de meciuri în tricoul blau-grana, să se mute peste Ocean.
Următoarea mutare pentru Inter Miami este să aducă un antrenor. Potrivit presei din SUA, "alesul" este Gerardo “Tata” Martino (60 de ani). Leo Messi și tehnicianul argentinian au mai colaborat la FC Barcelona (2013-2014) și la naționala Argentinei (2014-2016).