Irina Begu, spulberată în semifinale la Palermo. Cu câți bani s-a ales după performanța din Italia
0Irina Begu a fost spulberată de Karolina Muchova cu 6-1, 6-1, sâmbătă seara, în semifinalele turneului WTA 250 de la Palermo (Italia), dotat cu premii totale în valoare de 232.244 de euro. Campioană în urmă cu doi în orașul sicilian, românca trebuie să se mulțumească doar cu calificarea în careul de ași al competiției.
Jucătoarea de aproape 34 de ani, aflată pe locul 142 în clasamentul WTA, s-a înclinat după o oră şi 14 minute contra cehoaicei Karolina Muchova, în faţa căreia a avut o singură minge de break, ratată. Irina Begu s-a ales cu un cec de 10.100 de euro şi 98 de puncte WTA, zestre cu va urca de mâine pe locul 130 mondial.
Irina Begu va juca la Iași Open
Românca va juca săptămâna viitoare la Iași Open (21-26 iulie), alături de alte cinci tricolore acceptate direct pe tabloul princila: Jaqueline Cristian, Anca Todoni, Gabriela Ruse, Miriam Bulgaru și Irina Bara.
În finala de la Palermo, Karolina Muchova o va înfrunta pe Qinwen Zheng (21 ani, 7 WTA). Chinezoaica, principala favorită, a trecut în semifinale de franţuzoaica Diane Parry, cu 7-5, 6-4, după ce în sferturi câştigase în faţa româncei Jaqueline Cristian, cu 6-1, 6-1.