Irina Bara a dat lovitura la Roland Garros! Românca s-a calificat pe tabloul principal al turneului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bara

Din cele şapte românce care au luat startul în califcările celui de al doilea turneu de Grand Slam al anului, doar Irina Bara a reuşit să obţină accesul pe tabloul principal

Irina Bara (122 WTA)  a reuşit, vineri, pentru a doua oară în carieră, să intre pe tabloul principal al turneului de la Roland Garros. Românca, cap de serie numărul 14, a învins-o, în turul al treilea al calificărilor, scor 7-5, 6-2, pe Magdalena Frech, locul 153 WTA, după un meci de două ore şi şapte minute.

Irina Bara a început excelent meciul şi s-a distanţat repede la 3-0. Adversara din Polonia a revenit, a egalat la 5, însă Irina a mai cedat doar două puncte în următoarele două game-uri şi a câştigat setul cu 7-5, după 84 de minute. Setul secund a fost echlibrat doar până la 2-2, după care românca şi-a impus jocul şi a închis meciul cu patru game-uri consecutive. 

Bara este pentru a doua oară consecutiv pe tabloul principal şi şi-a asigurat un premiu de 60.000 de euro şi 40 de puncte WTA.. Anul trecut, Bara s-a oprit în turul al treilea la Roland Garros, un traseu început tot în calificări.

La actuala ediţie, şapte jucătoare din România au evoluat în calificări, Laura Ioana Paar, eliminată în primul tur, Gabriela Talabă, Gabriela Ruse,  Alexandra Dulgheru, eliminate în turul al doilea, Jaqueline Cristian, Monica Niculescu, eliminate în turul al treilea, şi Irina Bara.

Pe tabloul principal sunt acceptate direct Sorana Cîrstea, Patricia Ţig, Irina Begu, Ana Bogdan şi Mihaela Buzărnescu. Simona Halep, locul 3 WTA, nu participă la competiţiie, fiind accidentată.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite