Ianis Hagi, afară din lotul naţionalei mari: Decizie luată de Rădoi şi de Mutu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbalistul de 22 de ani a fost folosit, luna trecută, în cele trei meciuri catastrofale ale primei reprezentative, cu Islanda (1-2), Norvegia (0-4) şi Austria (0-1).

Ianis Hagi a fost o vedetă la naţionala U21 cu care s-a calificat în semifinalele Campionatului European de tineret din 2019, însă, când a jucat la prima reprezentativă n-a rupt gura târgului.

Având în vedere că, în această lună, cea mai importantă acţiune pentru echipele naţionale ale României înseamnă meciul România U21 - Danemarca U21, ultimul pentru tricolorii mici în preliminariile pentru Euro 2021, s-a ajuns la concluzia că e mai bine ca Ianis Hagi să fie trimis la tineret. Decizia a fost luată de comun acord de Mirel Rădoi (selecţioner România) şi de Adrian Mutu (selecţioner România U21).

Dacă naţionala de tineret are această partidă decisivă de calificare, în schimb, prima reprezentativă are trei întâlniri care contează doar pentru clasamentul FIFA şi pentru o eventuală urcare în urna a doua valorică la tragerea la sorţi pentru preliminariile Mondialului din 2022.

România va întâlni, pe rând, Belarus (amical - 11 noiembrie), Norvegia (Liga Naţiunilor - 15 noiembrie) şi Irlanda de Nord (Liga Naţiunilor - 18 noiembrie). 

Cum se poate califica România U21 pentru Euro 2021?

Singura şansă a tricolorilor mici pentru a obţine calificarea e să fie printre cele mai bune cinci naţionale de pe locul 2 în cele nouă grupe de calificare. 

Vestea bună e că elevii lui Mutu sunt la mâna lor şi nu depind de alte rezultate. Pe scurt, trebuie să bată Danemarca U21 (deja calificată pentru Euro 2021), la Ploieşti, pentru a merge la braţ cu nordicii la Campionatul European de anul viitor.  

Lotul anunţat de Adrian Mutu pentru meciul cu Danemarca U21

Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgovişte), George Micle (FC Argeş);

Fundaşi: Denis Haruţ (FC Botoşani), Ştefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Alexandru Paşcanu (SD Ponferradina / Spania), Virgil Ghiţă (FC Viitorul), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Boboc (FC Viitorul), Raul Opruţ (Hermannstadt), Ricardo Grigore (Dinamo);

Mijlocaşi: Marius Marin (AC Pisa / Italia), Gabriel Simion (FCSB), Cătălin Itu (CFR Cluj), Darius Olaru (FCSB), Ianis Hagi (Rangers/Scoţia), Alexandru Măţan (FC Viitorul), Claudiu Petrila (Sepsi OSK), Olimpiu Moruţan (FCSB), Vlad Dragomir (Perugia / Italia);

Atacanţi: Nicolae Carnat (CFR Cluj), George Cîmpanu (Universitatea Craiova), Valentin Costache (CFR Cluj).

Preliminarii Euro 2021, grupa a 8-a

1. Danemarca U21 9 8 1 0 20-8 25

2. România U21 9 6 1 2 21-6 19

3. Ucraina U21 8 3 1 4 10-10 10

4. Finlanda U21 9 3 1 5 13-15 10

5. Irlanda de Nord U21 9 2 3 4 7-10 9

6. Malta U21 8 0 1 7 3-25 1

Mai sunt de jucat:

Malta U21 - Ucraina U21 (13 noiembrie), Malta U21 - Finlanda U21, Ucraina U21 - Irlanda de Nord U21, România U21 - Danemarca U21 (17 noiembrie)

Clasamentul actual al echipelor de pe locul 2

1. Franţa U21 18 puncte

2. Polonia U21 14p

3. Belgia U21 13p

4. România U21 13p

5. Irlanda U21 13p

6. Portugalia U21 12p

7. Austria U21 12p

8. Scoţia U21 11p

9. Macedonia de Nord U21 8p

*Cele mai bune cinci echipe de pe locurile 2 vor merge la Euro 2021, alături de cele nouă câştigătoare ale grupelor preliminare. Vor fi, în total, 16 naţionale la turneul final, cu gazdele Ungaria şi Slovenia.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite