Halep, scârbită de Ostapenko: Declaraţie tăioasă despre adversara ei de la Dubai VIDEO
0
Simona Halep (30 de ani, 27 WTA) n-avea amintiri plăcute legate de Jelena Ostapenko (Letonia, 24 de ani, 13 WTA) nici înaintea semifinalei de la Dubai. Iar acum, după comportamentul acesteia la capătul unui meci pierdut, relaţia dintre cele două e compromisă definitiv.
Simona Halep şi Jelena Ostapenko s-au ciondănit, înaintea meciului pe care l-au jucat vineri, în semifinalele Dubai Tennis Championships 2022, după cum Adevărul a scris aici.
Iar în timpul meciului, comportamentul infantil al Jelenei a scârbit-o pe Simona. Pentru că, în setul doi, când avea 7-6, 5-0 şi era clar că va câştiga, sportiva din Letonia a început să râdă, în pauza de dinaintea ultimului game.
Astăzi, la revenirea în ţară, Simona a fost întrebată despre comportamentul adversarei sale. Şi, potrivit Eurosport, Halep a oferit un răspuns scurt, dar tăios. Ceea ce nu prea o caracterizează, ea vorbind, de obicei, cu mult respect despre colegele sale din circuit.
În ceea ce o priveşte însă pe Ostapenko, încă de când s-a terminat meciul de la Dubai, Halep a tratat-o cu răceală, când cele două şi-au dat mâna, la fileu, după cum se poate vedea mai jos:
Iar acum, Halep a avut de spus o singură frază despre Jelena şi comportamentul ei:
*Arată foarte mult caracterul ei şi cam atât aş putea să spun, atât pot să spun despre ea.