Halep, într-o situație tot mai tristă: Motivul pentru care ar fi fost interzisă și la Academia Mouratoglou
0Simona Halep (32 de ani) a fost fotografiată în timpul unei ședințe de pregătire în Dubai (Emiratele Arabe Unite), la CF Tennis Academy. Imediat, au curs speculațiile, într-o încercare de a explica alegerea Simonei.
S-a spus că românca s-ar fi despărțit de Patrick Mouratoglou, deși e clar că, în cazul unei astfel de decizii vom avea niște declarații în acest sens, de politețe, așa cum se întâmplă în asemenea cazuri. Apoi, s-a vehiculat că Halep s-a dus în Emirate, așa cum face mereu în timpul sezonului rece. Din nou, o explicație care nu prea stă în picioare, în condițiile în care, la ora actuală, avem peste 20 de grade Celsius la Constanța, de unde e Halep. În fine, acum site-ul spotmedia.ro a venit cu o altă variantă.
Concret, sursa citată spune că Halep ar fi fost interzisă, inclusiv la Academia Mouratoglou. Explicația ține de faptul că, după suspendarea de 4 ani pentru dopaj, Simona n-are nici măcar dreptul de a se pregăti într-o academie destinată sportivilor profesioniști. Așa se face că a mers în Dubai, la CF Tennis Academy.
Indiferent de locul unde se va pregăti în continuare, pentru Halep urmează un 2024 în care, din păcate, va „juca“ mai mult la audierile de la TAS. Iar perspectivele ei sunt sumbre, după cum Adevărul a explicat aici, cu declarații din partea avocatului Cristian Cernodolea.